Tot timpul am fost o optimista! Acum, am trecut chiar un pic dincolo de optimism si gandire pozitiva. Acum chiar cred ca "ai grija ce gandesti, intreaga ta viata ia forma gandurilor tale".
Am scris asta pentru ca incerc sa ma motivez si sa uit ca, totusi, pe ziua de azi nu sunt asa de vesela si de bine-dispusa cum ar trebui sa fiu intr-o zi normala.
Nu ma pot abtine sa nu ma gandesc oare cat de trist si de coplesitor e sa descoperi ca o persoana foarte draga tie, care nu avea nici o problema, sa dispara pur si simplu de pe fata pamantului, intr-un mod si intr-un moment pe care nu aveai cum sa-l previi sau sa il prezici. Mama colegului meu a murit. Am aflat aceasta veste trista printr-un mass pe messenger in care era trecuta data si ora inmormantarii. Am citit mesajul ala de zeci de ori ca sa fiu sigur ca am inteles bine. Si acum am starea aia de-mi vine sa suspin non-stop. Ce ciudat, pe colegul meu nici nu stiu daca l-am apreciat vreodata sau daca am avut sa-i spun ceva, dar totusi nenorocirea care s-a abatut asupra lui nu m-a lasat indiferenta, pentru ca si eu am trecut prin asta si vroiam sa stie ca sunt alaturi de el...I-am spus asta, desi nu cred ca avea mare importanta.
Cred ca am facut o greseala atunci cand am intrebat ce s-a intamplat: venea de la scoala, a lovit-o o masina si a murit pe loc. Oare poate sa existe o suferinta mai mare?
Din motive de "ai grija ce gandesti" o sa ma opresc aici si imi doresc sa pot sa nu ma mai gandesc la asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu