marți, 10 noiembrie 2009

Tata

Azi ar fi implinit 57 ani. Din pacate, nu a ajuns sa ne vada in aceasta zi.
Dar, noi il vom pastra mereu in inima si in sufletele noastre, asa cum a fost.
Inca ii mai aud vocea in momentul in care cineva in jurul meu pune o intrebare de mecanica auto. Din pacate nu si raspunsul...doar felul in care ar fi ras si ar fi spus cat ar fi de simplu...sau poate cat ar fi fost de complicat. Inca ma gandesc la el din cand in cand...inchid ochii si il vad. Mi-as dori sa-l visez, dar lucrul asta se intampla mult prea rar...

Chiar daca sintagma probabil ca nu e potrivita..."La multi ani, tata!:)"

joi, 29 octombrie 2009

Povestea unui week-end prelungit, cu multe lacrimi

Totul a inceput sambata dimineata cu un telefon care ma anunta ca mama celei mai bune prietene (Leti) a surorii mele cele mici a murit in accident de masina in Serbia.
A urmat apelul la bunavointa din partea Politiei de Frontiera Romane, precum si din partea Politiei de Frontiera sarbe, pentru a primi dreptul de a ajunge in Serbia (pasaportul lu' Leti era la mama ei) A reusit, si impreuna cu varul meu primar care si-a luat raspunderea ca o sa o aduca inapoi in tara pana la sfarsitul zilei a ajuns in Serbia. A primit lucrurile mamei care erau in masina, a stat la Politia din Bela Crkva (Biserica Alba)ore in sir, a ajuns pana la Varset, dar nu a primit prea multe raspunsuri la intrebarile ei. Ajunsa acasa: telefon la Consulatul Romaniei in Serbia, cautat o persoana care sa vorbeasca sarbeste dispusa sa vina in Serbia in ziua urmatoare (multumim doamna Silvia), cumparat haine sambata seara la ora 23 in Oravita, aranjat detaliile pentru inmormantare, discutii cu viceprimarul pentru ajutor, etc.
Duminica, o alta zi de stres, cu telefoane la spital de verificare a terminarii autopsiei, si de stabilit ora de ajungere in Serbia. Fiind duminica, am fost sfatuiti sa ramanem in Romania, pentru ca nu aveam nici o sansa sa gasim autoritatile locale pentru a intocmi toate acetele necesare.
Luni am plecat in Serbia (cum nimeni din familia ei nu avea nici masina nici pasaport, am luat masina de la socrii pentru a fi alaturi de Leti). Ne-am oprit la Politia din Bela Crkva, unde am stat cateva ore: Leti a primit toate lucrurile care au fost asupra mamei ei si atat. Noi aveam nevoie de pasaportul mamei, dar nu l-am primit. In schimb, am fost indrumati catre o persoana care ne putea ajuta cu informatii despre ce trebuie sa facem pentru a o aduce pe mama lu' Leti acasa.
Asa am ajuns la Jasenovo, cautandu-l pe Popa Mita (o persoana deosebita, cum rar poti sa gasesti). Domnul Mita are o firma de pompe funebre, fiind o persoana foarte cunoscuta si respectata in zona. Mai mult decat atat, am aflat ca, in baza unui contract pe care il are cu autoritatile din zona, el a fost cel care a trasnportat persoanele decedate in accident pana la spitalul din Varset (in acelasi accident au murit si 2 sarbi, sot si sotie din Kaludgerevo (Calugara)). Impreuna cu domnul Mita am fost pana la Varset, unde am primit actul constator al decesului.
Marti dimineata am aflat ca nu mai era necesar sa merg si eu in Serbia, deoarece intre timp a ajuns fratele lu' Leti (Vasi) din Portugalia cu masina si mergea el. Doar ca, lucrurile nu au fost chiar asa, Vasi neavand carte verde nu a fost acceptat la vama sarba, motiv pentru care ne-am urcat din nou la mine in masina si am pleca iar in Serbia, dar destul de tarziu (in jur de ora 13:00). Prima misiune pentru ziua de marti era sa mergem la Primaria din Calugara sa primim certificatul de deces. Doar ca, lucrurile nu puteau fi chiar asa de simple. Functionarul (e unul singur) de la primaria din Calugara (e sat) plecase, asa ca a trebuit sa-l cautam. Cu bunavointa oamenilor din Primaria de la Bela Crkva am aflat ca functionarul e in alta localitate, dar ca ne asteapta. Am ajuns acolo, unde am primit actele necesare (in sfasrsit). A doua misiune era recuperarea Pasaportului de la Politie. Doar ca, fiul de doar 20 ani al comandatului Politiei din zona era inmormantat in acea zi, si evidnet toata Politia era la inmormantare. Dupa indelungi discutii cu D-l Mita si cu Consulatul Romaniei in Serbia, am hotarat ca nu mai avem ce face acolo in ziua respectiva si ca cel mai bun lucru e sa ne intaorcem acasa, cu promisiunea ca miercuri dimineata la ora 7:30 (ora Serbiei) suntem prezenti la biroul d-lui Mita.
Miercuri, ajunsi cu 10 minute mai devreme, am inceput ceea ce avea sa fie cea mai lunga zi. Am fost la Politie, am obtinut Pasaportul, am fost la Judecatorie, am mai obtinut ceva acte si am plecat spre Consulatul Roman de la Varset. Ajunsi acolo, am constatat ca nu aveam "apostila" pe unul din acte, asa ca am fost trimisi la Judecatoria din Bela Crkva pentru a obitne acea stampila. Urcat in masina, mers la Judecatorie (in jur de 30km dus)pus stampila pe document (pe o copie a lui, de fapt), intors la Consulat. La Consulat: surpriza! Stampila era un normala, nu era "apostila"...deci...intors din nou la Judecatoria din Bela Crkva. Cu apostila pe document, inapoi la Consulat. Dupa o lunga asteptare primim actele necesare, d-l Mita primeste viza pentru Romania si plecam mai departe. Ajungem la morga spitalului, unde baiatul d-lui Mita, Draghi, deja facuse toate aranjamentele necesare cu cateva ora inainte, asa ca, incarcam masina cu sicriul si pornim spre Romania. Ajunsi in vama sarba, stam mai bine de jumatate de ora pentru ca ni se spune ca nu toate actele sunt si in limba sarba. intr timp se rezolva tot si mergem spre granita romana. Sarim peste partea in care a trebuit sa dam inapoi cateva sute bune de metri printre parapet si stalpi pentru a ajunge in fata si a ocoli zecile de masini care asteptau sa intre in tara, sarim si peste nesimtirea unora care au considerat ca ei sunt mai importanti decat orice altceva...si ajungem la vama romana. O verificare scurta de documente, totul ok...am ajuns in Romania!!!
Am ajuns acasa dupa 12 ore si jumatate de alergat prin Serbia, dar cu un "Doamne ajuta ca s-a terminat tot!!" pe buzele tuturor.
Aseara pe la 11 si ceva am ajuns si eu inapoi acasa in Timisoara...
Concluzia e ca se gasesc oameni de omenie peste tot, atunci cand ai nevoie de ei. Multumim Silvia, Mita, Draghi, fara de care nu am fi reusit sa facem tot ce am facut. Acum Leti e impacata ca mama ei e acasa, chiar daca doar pana vineri....dupa aia va fi doar in sufletul celor care au cunoscut-o.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

luni, 21 septembrie 2009

Amintiri din concediu...

Viata merge mai departe...
Am scris de lucrurile triste, dar am uitat sa le spun pe cele bune.
Am fost in concediu, desi sincer, nu cred ca meritam unul. Dar, sa spunem ca a fost "avans la munca viitoare".
Am vazut Croatia, insula Krk si parcul national Plitvice. E frumoasa Croatia!
Am intalnit oameni cumsecade (de ex. am intalnit o tanti la un magazin OBI dintr-o localitate destul de mare, nu mai stiu cum se numeste, care a sunat cred jumate din angajati ca sa ne gaseasca pe cineva care sa vorbeasca engleza si sa ne explice unde gasim o casa de schimb valutar) si foarte calmi. M-a uimit chiar diferenta majora intre sarbi (pe care ii cunosc destul de bine, locuind 17 ani la granita) si croati (pe care tocmai i-am cunoscut). Sarbii sunt mai colerici, mai agitati, croatii sunt foarte calmi, lucru care se cunoaste si dupa modul in care vorbesc si dupa muzica lor. A, muzica a fost marea mea dezamagire...:( Eu iubesc muzica sarbeasca, muzica lor populara, aia saltareata si care nu te lasa sa stai fara sa dansezi, fara sa dai din picioare. Muzica croatilor e calma, fara prea multe "inflorituri" si ritmuri alerte (cel putin asta am gasit la toate posturile lor de radio...si credeti-ma ca am cautat).
Una peste alta, se vede ca exista in Croatia o traditie in turism, e o tara civilizata, cu sosele foarte bune, toata stima pentru ei. A, un alt lucru care m-a uimit: majoritatea caselor lor erau cu cel putin 2 nivele: parter si etaj. Chiar si in sate (am facut o scurtatura de la Plitvice pana la autostrada prin cateva sate, am ajuns foarte aproape de granita cu Bosnia). Sarbii pe de alta parte, erau mai modesti, dar tot ei raman in sufletul meu, prin muzica lor.
Insula Krk are vreo 69 localitati...tarmul e in mare parte abrubt, cu multe stanci. Dar, apa e limpede, foarte buna de snorkeling, dar si foarte foarte sarata.
Am gasit in apropiere de Risika, o plaja cu nisip, dar si un loc de snorkeling excelent, asa ca acolo ne-am petrecut destul de mult timp. De stat am stat la Punat, una dintre putinele localitati mai calme de pe insula.


Parcul national Plitvice...natura pura! Multe lacuri, multe cascade, foarte multi pesti, o pestera "deschisa" (fara podea si fara tavan). Nu am cuvinte...am ales un traseu de vreo 6 ore, dupa care am fost super franti, dar a meritat din plin!

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Viaţa...

De obicei se spune ca la 21 ani ai toată viaţa înainte. Dar, nu pentru toată lumea e la fel. La impactul dintre o masina si un motor, are importanţă ca şoferul maşinii nu avea carnet? Are importanţă că motorul avea prioritate? Are importanţă că motorul era condus de un puşti de 21 ani, care avea toată viaţa înainte, teoretic. Practic însă, viaţa lui Răzvi s-a terminat. Azi noapte inima lui Răzvi a încetat sa mai bată. Probabil că acum e împreună cu mama lui, într-o lume mai buna, unde nu există maşini sau motoare. Dumnezeu sa-l odihnească în pace, iar tatălui si surorilor sa le dea puterea sa poată să depăşească momentul.
Pentru cei care l-au cunoscut, puştiul e Răzvan Coloji, vărul meu. :(

luni, 10 august 2009

Inca un week-end...

Week-end-ul care tocmai a trecut, a fost unul din ala de incarcat bateriile pentru o noua saptamana (si cum saptamana asta pentru mine va fi una prelungita, a picat tocmai bine).
Sambata dimineata a fost destul de agitata, m-am trezit pe la 10:30 si asta impotriva vointei mele, motiv pentru care am fost morocanoasa si adormita inca vreo 3 ore dupa aia. Trezirea mea "matinala" a fost urmata de o vizita in piata de masini, unde am vazut o masina, ne-am dat cu parerea despre motorul ei si am cerut asigurari ca pot ajunge cu masina intreaga pana la Constanta (daca o sa fie cazul). Ca sa scot eventuala lume din ceata, masina nu e pentru mine, e pentru Florian de la Constanta (tatal Andradei, pe care o stiti din vizita mea din luna mai de la Constanta).
Dupa revenirea din piata de masini si oprit in piata Doina si prin Kaufland pentru a face aprovizionarea pentru dupa-masa, a urmat inca o tura (foarte mica) de somn.

Asa ca, pe la 3 jumate am plecat si noi de-acasa spre Ralu, unde am fost invitati la un party la curte, cu leneveala la greu si cu mancat tot felul de bunatati la gratar. Cand am ajuns noi, fetele (Ralu si cu Ana) deja faceau cozonaci...(cred ca am intarziat un pic...si s-au plictisit). Ne-am adunat cu totii asa pe rand...si...a urmat relaxare la greu: uitat o perioada la desene animate, stat pe balansoar, etc.
Cum baietii s-au miscat destul de incet cu gratarul, in momentul in care a fost gata, aveam toti o foame...de am mancat fara sa respiram. :o)
Pe la ora 11 noaptea am plecat de la Ralu, iar Cosmin (sotul meu), impreuna cu Adela (sora mea cea mijlocie) au plecat la Sag la Summer Fest. Eu am preferat sa raman acasa si sa butonez televizorul si apoi sa fac nani. Cica s-au distrat super fain, ca doar au ajuns acasa pe la 3 dimineata ;)

Duminica iar am lenevit, acasa de data asta...Am fost doar un pic in oras pana in complex, la o Shaorma si cam atat...

Urmeaza o noua saptamana, una mai lunga, pentru ca se va termina duminica la Pitesti, la intalnirea de grupa Lyoness.

luni, 20 iulie 2009

Sales Meeting cu Hubert Freidl

Wow...a "plouat" cu noutati:

- un nou centru logistic - acum e in constructie
- un nou director in Germania (nu i-am retinut numele, dar sper sa fiu iertata pentru asta)
- un nou sediu la Koln (in una din cladirile astea)

- Italia: s-a deschis un nou Office Lyoness la Verona
- Romania:
* S-a modificat structura de conducere:
- Director administrativ: Tiberiu Vicsay
- Director operativ: Natalia Vicsay
* Birou Lyoness Bucuresti - octombrie 2009
Extindere in viitorul apropiat:
Elvetia (Zurich)
Turcia (Istanbul)
Croatia (Zagreb)
United Kingdom (Londra)
Cifre actualizate Lyoness:
- 295 angajati
- 15.000 comercianti
- 550.000 clienti (din care 50.000 dupa inceperea campaniei)

America:
- in octombrie-noiembrie - sedii Lyoness la Toronto (Canada), Miami (USA), Mexico City (Mexic)

Un nou Welcome Package din septembrie 2009

Cam astea au fost noutatile prezentate, pe scurt.
Am mai primit detalii legate de atributiile sponsorului si ale partenerului Business si despre directia Romaniei pana la campania nationala, dar nu o sa va plictisesc cu asta...Pentru persoanele interesate de acest capitol, le raspund cu placere.

Intalnirea cu Hubert a fost scurta, intensa, bogata in informatii si in motivatie pentru actiune.

"Daca vreti sa incepeti o afacere cu profit international, cat vreti sa asteptati pana sa incepeti? ACUM e momentul!"

Speakers Seminar Lyoness

Zilele trecute, joi si vineri am fost la Speakers Seminar Lyoness, la Bucuresti.
Am ajuns la Bucuresti miercuri dimineata, ca sa nu calatoresc pe caldura si sa nu fiu nici foarte obosita, astfel incat sa pot asimila tot ce urma sa aflu la acest seminar.
Am fost foarte placut surprinsa de referentii pe care i-am avut: David el Dib si Mario Hoffmann, European Sales Trainers si m-am bucurat evident si de prezenta lui Hubert Freidl.
Am avut 2 zile pline!
Ni s-a prezentat noul program de instruire:
Business Info (90 minute) - prezentarea saptamanala, la fel ca si pana acum
Business Workshops - 1 zi fiecare - pentru nivelurile 1 si 2 de cariera
BW 1 - Startul in afacere
BW 2 - Conducerea echipei
Sales Seminar - 2 zile - pentru nivelurile de cariera 1 si 2
Speakers Seminar - 2 zile - de la nivelul 2
Leaders Seminar 1 - 3 zile - de la nivelul 3
Leaders Seminar 2 - 3-5 zile - de la nivelul 5
Management Seminar - 5-7 zile - de la nivelul 7

Apoi am invatat tehnici specifice activitatii de referent, vorbitul in public, limbajul corpului, etc.
Ziua de vineri a fost dedicata in mare parte practicii, adica am facut fiecare cate 2 prezentari de cate 5 minute, filmate, la care am primit feed-back atat de la colegii de grupa cat si de la referentii cu experienta. Grupa din care am facut parte i-a avut ca si coordonatori pe Florin si pe Ginel.
Personal, de data asta am avut un pic mai putine emotii, chiar am reusit sa fac unele progrese de la o prezentare la alta, ceea ce nu poate fi decat de bine. Deci, pregatiti-va sufleteste sa ma vedeti la o prezentare cat de curand (cam asta e planul).

Dupa incheierea seminarului a urmat "Sales Meeting" cu Hubert Freidl, o intalnire speciala de 2 ore, care ne-a adus multe noutati (in postul urmator)

Ca de fiecare data, fiind o intalnire Lyoness, am mai cunoscut cativa oameni deosebiti (Lucia de la Baia Mare, Gigi si Dan de la Constanta) si bineinteles ca i-am revazut pe toti ceilalati colegi, de care trebuie sa recunosc ca mi-era cam dor. A fost asa o atmosfera deosebita, atat pe parcursul seminarului, cat si la cina pe care am luat-o la Taverna Sarbului, undeva pe langa Muzeul Satului din Bucuresti. Totusi, cum eu sunt fan dans, as fi preferat o iesire undeva unde sa ne consumam un pic energia acumulata de la atata stat pe scaun (si de la atata mancare...) . Dar, a fost bine si asa...cu toate ca am fugit un pic mai repede la hotel (multumesc Lucia si Ginel) decat ceilalti.

2 ani...

Si o sa numar in continuare...
Intr-adevar, a mai trecut un an. Acum sunt deja 2...
2 ani in care am fost un pic mai tristi de fiecare data cand ne-am adus aminte ca nu mai e, ca trebuie sa ne multumim cu amintirile - sunt singurul lucru care ne-a mai ramas. Anul asta am refuzat sa plang, am refuzat sa retraiesc ziua de 16 iulie 2007. Am fost doar trista...Desi am fost departe de casa anul asta (ca si anul trecut, de altfel) unii au observat ca am asa, ceva care nu mi se potriveste neaparat. Si mi-au spus ca probabil de-acolo de unde e zambeste frumos...si ca moartea nu e altceva decat transformarea intr-un altfel de energie...deci, eu trebuie sa zambesc (multumesc Cristi)
Multumesc tata ca mi-ai lasat atatea amintiri placute pe care sa mi le aduc aminte cu drag, atunci cand am nevoie de ele.


Azi e sf. Ilie...asadar, daca e voie..."La multi ani!" tata

luni, 6 iulie 2009

Week-end cu licurici si colac cu mere, branza si urda

Acuma nu stiu daca e din pacate sau din fericire, dar nu pot fi catalogata drept o persoana foarte "normala". Moni probabil ar spune ca fac parte doar din categoria oamenilor "deosebiti". E doar un alint, pe care eu insa eu il apreciez si pentru care sunt recunoscatoare.
Sa detaliez...sambata seara...pe la 8 si ceva...fac de mancare. Cine ma stie destul de bine poate sa spuna ca acest lucru nu e unul foarte obisnuit, cu atat mai mult cu cat la ora aia faceam supa cu galuste de gris, cartofi la cuptor si ciocanele tot la cuptor. Deci, total neobisnuit...
Suna telefonul...la celalalt capat al firului: mama. Dupa un schimb de replici gen "ce faci?", "bine", "dar tu?", intram in detalii: eu fac de mancare, iar ea imi spune: "desi muma (=bunica mea, mama ei) ma bate, tot iti spun ca si noi facem de mancare: colac cu mere si colac cu branza si urda".
Pentru cei care citesc si nu sunt familiarizati cu termenul, "colac"=prajitura din aluat ca de paine, rulat si umplut cu diverse (cred ca se numeste pe undeva si "baigli", dar nu stiu exact). Oricum, ideea era ca in momentul ala mama a activat butonul ala cu "VREAU", motiv pentru care dupa ce am apasat tasta rosie a telefonului am fost in camera topaind ca vreau la Sasca sa mananc colac cu mere si cu branza (nu e nici o pofta din aia pe care o asteapta toata lumea), iar Cosmin in fata unui asemenea entuziasm nu a putut decat sa spuna..."ok, mergem".
Deci, dupa ce am terminat mancarea pe care o preparam la ora aia, ne-am urcat in masina si pe la noua fara un sfert, am pornit masina cu destinatia Sasca (Caras-Severin, Cheile Nerei, aproximativ 140 km de la Timisoara).
Cu cativa kilometri inainte de Sasca, drumul e marginit de o parte de munte si padure, iar de cealalata parte de o bucata de pamant care are la capat raul Nera.
Acolo am vazut licurici. N-am mai vazut licurici de ani de zile. Am oprit masina pentru cateva minute, am coborat si ne-am uitat cuminti la multimea de licurici care se vedea pe lunca (cred ca erau sute de licurici)...erau atata de frumosi...si mi-au dat pentru cateva momente o stare de fericire absoluta...
Licuricii si gustul de colac cu mere, un pic cald, mi-au facut week-end-ul extraordinar!

vineri, 5 iunie 2009

Pentru Andreea

Pentru Andreea: stiu ca viata ta nu este usoara si ca problemele pe care le ai te afecteaza foarte mult. Dar, asa cum am scris cu ceva zile in urma, nu-ti fa griji pentru lucrurile a caror rezolvare nu sta in mainile tale. Nu o sa faci altceva decat sa iti distrugi viata, sanatatea, etc, si pentru ca lucrurile nu depind de tine, nu ai nici o putere asupra lor. In schimb, ai putea sa fi o raza de optimism si zambet pentru persoanele importante din jurul tau (stiu ca nu este usor, dar te rog din tot sufletul sa incerci).

Am gasit povestea asta pe un site al unui prieten. Sper sa te faca sa te simti mai bine, macar pentru urmatoarele 5 minute.

"Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedrã câteva lucruri. Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare de maionezã gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a intrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia au convenit cã era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf.

I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au fost de acord cã era. Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan, Firesc nisipul a umplut de tot borcanul.

I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor "pliiin"! Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studentii au râs.

"Acum" a spus profesorul dupã ce hohotele s-au domolit, "as dori sã întelegeti cã acest borcan reprezintã viata voastrã.

Mingile de golf reprezintã lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sãnãtatea, prietenii si pasiunile voastre, si cã dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã."

"Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte"

"Dacã veti începe cu nisipul," a continuat el "nu veti mai avea unde sã puneti mingile de golf si pietricelele" "La fel si în viatã, dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine."

"Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, fã-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia în oras la cinã, joacã golf, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine stie ce dispozitiv .

Ai, în primul rând grijã de mingile de golf, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar nisip."

Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea. Profesorul a zâmbit.

"Mã bucur cã întrebi asta,ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã cu un prieten.""

miercuri, 3 iunie 2009

Haine albe pentru orice fel de zile

Am gasit cuvintele urmatoare pe un blog. Mi-a placut tare mult ce scria acolo, asa ca mi-am permis sa reproduc si aici acele cuvinte. Sper ca autorul sa nu se supere pe mine pentru acest lucru.

"Astea nu-s sfaturi, sunt doar hainele pe care le scot cel mai des din sifonier doar pentru mine. Sper sa nu le roada niciodata moliile pentru ca tare linistita si sanatoasa sunt datorita lor. Cam trei sferturi din oamenii pe care i-am cunoscut si n-au ramas langa mine nu au fost de acord cu ele.

Nu accepta ca altii sa-si verse frustrarile si rautatea asupra ta; nu varsa nici tu asa ceva asupra altora.
Nu te mai lasa improscat cu atatea cuvinte rele, pentru ca fac rani la fel de adanci ca niste furci ascutite. Nu e rusinos sa fugi din calea celor care nu au nimic bun sa-ti dea. Doar ridica-te si pleaca de langa ei.
Nu lua niciodata de bun tot ce vezi. Realitatea se schimba permanent si nu se stie cand, poate curand, in loc sa prinzi autobuzul vei alerga sa prinzi gazela de seara care sa te duca departe.
Nu te mai considera buricul pamantului. Sa fii buric nu e cel mai mai important lucru din lume, sa fii in centru nu e cel mai privilegiat loc. Buricul e doar o groapa deloc adanca in marea majoritate a timpului si nu e cu nimic mai presus decat alte parti. Fugi de alte burice, nu-ti vor da inapoi decat egoism.
Nu salva. Da o mana de ajutor doar celor ce vor sa fie salvati si-ti cer ajutorul, fara sa-ti puna bete in roate in tot acest timp.
Inventeaza cat mai multe. Unele inventii sa fie pentru tine, altele pentru cei dragi, altele pentru cei necunoscuti si multi. Cand te gandesti cum sa faci sa creezi cat mai multe iti faci cel mai mare bine, pentru ca nu mai ai timp de ganduri rele, sa te simti inferior in comparatie cu altii, sa te simti inutil, nenorocos, obosit sau neiubit.
Chiar daca nu esti sofer, fii genul care alege sa claxoneze cat mai putin."

marți, 2 iunie 2009

Relaxare

La un moment dat, ca sa ma relaxez si sa ma calmez ascultam o anumita melodie. M-am straduit sa o gasesc azi, nu pentru ca as fi agitata, ci din contra, sunt prea calma, am impresia ca sunt chiar indiferenta, si ma gandeam ca poate melodia asta ma va aduce inapoi la "suprafata" si poate ca o sa-mi dea energie sa fac ceva.
PS. Daca o sa o ascultati, o sa va dati seama ca nu e deloc o melodie de relaxare.

vineri, 29 mai 2009

Transfer Yahoo 360

Tocmai am primit un mail ca se va sterge contul meu de pe yahoo 360. Cum habar n-aveam ce aveam pe-acolo, am intrat sa vad. Si am descoperit cateva citate scrise in blog-ul de acolo, prin 2006...Le pun aici, ca sa le tin minte :)

Entry for August 08, 2006
Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau (Gabriel Jose Garcia Marquez)

Entry for August 23, 2006
Daca nu am fi avut niciodata parte de esec, nu am putea aprecia succesul

Entry for August 24, 2006
Cu cat te gandesti mai mult la cei din jurul taum cu atat mai mult se vor gandi si ei la tine

Entry for August 25, 2006
Ura este dusmanul de moarte al fericirii

Entry for September 04, 2006
Indiferent cat de jos te doboara, greselile de azi nu te pot opri sa incerci iarasi maine.

marți, 19 mai 2009

Viziune!

A fost odata ca niciodata o zi frumoasa de primavara. Pomi infloriti, pasari care canta, fluturi, gâze, soarele sus pe cer.
In aceasta zi frumoasa de primavara, un melc, cu casuta lui in spinare, aflandu-se langa un cires inflorit, s-a trezit cu un vis in minte: ce bine m-as simti daca as putea sa mananc niste cirese!
Pe masura ce soarele se ridica pe cer tot mai mult, visul melcului s-a transformat in dorinta: VREAU sa mananc niste cirese! Toata ziua a stat, s-a gandit, si a elaborat un plan, cum sa faca el sa manance cirese. Zis si facut: a doua zi de dimineata, melcul nostru, cu casuta in spinare a inceput sa urce in cires. Doua vrabiute, care l-au tot studiat ele pe melc, isi dadeau de zor cu parerea despre ce face melcul. Una dintre vrabiute, mai curajoasa, si-a luat inima in dinti si a zburat pana la melc sa-l intrebe ce face.
Melcul i-a raspuns linistit: mi-e pofta de cirese, asa ca m-am hotarat sa ma urc in cires si sa manac cateva. Vrabiuta, i-a raspuns: dar ciresul tocmai a inflorit, cum crezi tu ca o sa mananci cirese?
"Pana cand ajung eu sus in cires, ciresele vor fi tocmai bune de mancat!"

Asta nu este o poveste despre rabdare (desi, probabil ca ar putea fi), ci una despre VIZIUNE!

Iti doresc sa ai puterea melcului din poveste si sa vezi dincolo de aparenta momentului!

Eu am ciresul si stiu si cand se coc ciresele. TU cand ai de cand sa incepi sa urci in cires?

(Multumesc Crina pentru poveste!)

vineri, 15 mai 2009

La multi ani Miau!

Azi Miau meu face 21 ani!
Iar e una din zilele alea in care imi aduc aminte cati ani am (doar conform actelor, in rest, nici o treaba). Inca mai imi spun oamenii din jurul meu ca am 25 ani :). Cat despre minte, voi avea mereu in jur de 18...pe-acolo pe undeva.
Dar nu despre mine e vorba pentru ziua de azi. E vorba despre Miau cea rasfatata, care obtine de fiecare data ce-si doreste, pentru ca stie sa ceara si pentru ca are un mod al ei, unic in care o face. Doar nu degeaba ii spunem Miau!!
Asadar, diseara chefuim, cu tort cu spuma de capsuni, ca in fiecare an. Din pacate, o sa avem un party doar in 5...Adela(sora noastra cea mijlocie, pentru cei care citesc si nu ne cunoasc) si Claudiu e plecata la festivalul de jazz de la Sibiu, asa ca am ramas doar noi: eu, Cosmin, Dorina ( adica Miau), Bogdan si mama. Din pacate nici de data asta nu pot sa nu simt lipsa omului special din viata noastra, care a ales sa fie departe de noi si pe care nu putem decat sa-l pastram in inimile si sufletele noastre.

La multi ani Miau! Sa ai parte de toata fericirea si bucuria de pe lumea asta!

miercuri, 13 mai 2009

I'm back!

Marti dimineata, 5 mai, am urcat in masina, cu directia Craiova.
Pe traseu am avut o intalnire la Caransebes (unde am discutat cu Meri, o femeie extraordinara, pe care am avut impresia ca o stiu de o vesnicie); si inca o intalnire la Severin.
Dupa intalnirea de la Severin m-a sunat Amalia de la Office, ca sa-mi comunice ca vineri la ora 13:00 trebuie sa fiu in Constanta pentru un curs de pregatire pentru referenti (m-a luat un pic pe nepregatite, dar daca trebuie, e musai)!
Am ajuns pe seara la Craiova, unde am profitat de bunavointa unor prieteni de a ramane la ei urmatoarele 2 zile (multumesc Alina si Mihai). Alina, fiind fata gospodina m-a asteptat cu bunatati (ce mai conta ca era 10 noapte cand ne-am pus la masa si eu aveam in cap o tentativa de dieta) si am stat de povesti pana destul de tarziu.
Miercuri am avut cateva intalniri Lyoness, o iesire la terasa cu Mihai si un prieten de-al sau, iar pe seara am fost cu Alina si cu Irina (prietena Alinei) la o plimbare prin renumitul parc din Craiova. Am fost placut impresionata si in acelasi timp invidioasa pentru ca au un parc atat de mare si de frumos, si de faptul ca am vazut foarte multe persoane de varste diferite care alergau pe aleile parcului. Chiar daca Timisoara are destul de multe parcuri, nu are nici unul macar comparabil cu cel din Craiova.
Dupa vizita in parc, unde am fost doar noi fetele, am luat baietii (pe Mihai si prietenul sau, Cata) si am fost intr-o tura de plimbare pe centru, ca sa vad si eu minunatele fantani din centrul Craiovei, care insa, nu au vrut sa-mi faca placerea de a functiona in totalitate. Poate data viitoare! Oricum si fara fantani care sa functioneze la capacitate, centrul e destul de frumos (din pacate era seara, asa ca telefonul meu nu a putut sa faca si poze). Am avut un sentiment ciudat de Craciun, totusi, datorita impodobirii stalpilor electrici si a diverse alte obiecte cu luminite in forma de iepuras, si chiar un pom cu oua. Dar... craiovenii sunt mai deosebiti. (ei au spus-o, nu eu!).
Joi dimineata am avut placerea sa ma intalnesc cu Robert, chiar inainte de a pleca eu spre Constanta (de fapt, spre Bucuresti, unde urma o noapte de pauza). Pe langa informatia Lyoness, pe care am dat-o cu drag, am primit informatii legate de parapante, planoare, avioane de agrement, sarbatoarea narciselor de la Targu Jiu si despre dorinta lui Robert de a deschide un aerodrom la Targu Jiu. Mi-a parut rau ca nu aveam cum sa ajung la Tg. Jiu sa vad demonstratia in aer de la sarbatoare narciselor, dar poate pe viitor, poate o sa va povestesc cum am zburat cu parapanta :)
Dupa intalnirea cu Robert am plecat spre Bucuresti, drumul a fost super ok, nu foarte aglomerat, singura problema a fost pe centura Bucurestiului, unde am mers (de fapt, stat e mai potrivit) 7 km in aproximativ 1 ora. Dar, am ajuns cu bine la Rudi, pe care l-am stresat (din nou) cu cazarea mea. Cum am fost destul de obosita, la ora 21:30 domeam deja.
Vineri dimineata am facut o "incursiune" cu masina prin Bucuresti, pe care l-am traversat din Tineretului pana prin Baneasa pe undeva, ca sa-i returnez cheile de la casa prietenului meu Rudi, care avea programata o sedinta matinala cu sefu' in zona respectiva. Fac abstractie ca am facut acelasi sens giratoriu de 2 ori pentru ca nu am reusit sa ma incadrez din timp pe unde trebuia sau ca am cautat un loc de parcare de am innebunit. Cica asta se intampla daca nu esti familiarizat cu traficul de capitala. Oricum, sunt mandra de mine ca am trecut cu bine si de acest hop numit trafic de dimineata in Bucuresti, si am continuat invingatoare drumul meu catre Constanta, evident pe Autostrada Soarelui (care s-a terminat brusc undeva dupa Cernavoda).
Am ajuns la Constanta, mi-am facut cazarea la Ibis, unde avea loc cursul pentru care am batut atata drum.
La ora 13:00 a inceput cursul. Florin a fost, ca de obicei, la inaltime si ne-a dat informatii noi si pretioase care sa ne ajute sa ne dezvoltam si sa facem prezentari de succes (cu conditia sa si aplicam ce ne-a invatat). Am fost si protagonisti de film cateva minute, fiecare dintre noi (adica fiecare din cele 5 persoane participante: Crina, Delia, Gelu, Cristi si Daniel, si eu evident), lucru care ne-a facut sa descoperim anumite lucruri pe care altfel nu aveam ocazia sa le observam. Din punctul meu de vedere, cursul mi-a prins bine, a meritat deplasarea. In plus, am mai avut inca odata ocazia sa constat ce oameni extraordinari are Lyoness.
Dupa curs, am luat cina impreuna cu colegii, prilej de spus bancuri si de ras pana am simtit ca facem febra musculara la abdomen, iar pentru siesta, am facut o plimbare pe faleza, pana la Casino, si de-acolo pana la plaja, ca sa nu spunem ca am fost la mare si ca nu am atins apa (eu cu degetul, Gelu cu picioarele :D).
Seara s-a incheiat cu o gura de bere (pentru doritori) si cu povestiri diverse.
Sambata dimineata, dupa un mic dejun luat in fuga (multumesc Alina, altfel saream peste), o intalnire Lyoness si eliberarea camerelor urmata de conducerea colegilor la masina cu care plecau la Bucuresti, am ramas singura. Tocmai cand ma pregateam sa cobor pe plaja, m-a anuntat prietenul meu Mircea (prieten bun de-al meu si de-al lui Cosmin din timpul facultatii) ca e in drum spre mine, asa ca am facut cale intoarsa si l-am asteptat. Mi-a facut un tur de Constanta si Mamaia cu masina, apoi am cautat o vreme un loc unde sa mancam ca ni se facuse deja foame. Am gasit, dupa invartit destul cu masina pe strazile cu sens unic, si am mancat "La Scoica" (restaurantul din oras, pentru ca mai exista unul si in Mamaia). De acolo Mircea m-a returnat la Ibis, unde imi lasasem masina si el s-a dus sa organizeze picnicul pe care il avea ziua urmatoare cu colegii de munca, undeva pe langa Tulcea.
Am profitat de momentele libere, pana cand rudele mele (de fapt ale lui Cosmin, ale mele asa, prin alianta) se intorceau de la munca si am coborat pe plaja pentru vreo 45 minute, ca sa nu zic ca nu am fost la plaja ;) (de fapt, am stat cu Simona pe mess). Dupa plaja am ajuns acasa la Florian, Mihaela si la Andrada (o scumpete de fata, de 2 ani si cateva luni) si am plecat impreuna "La Scoica", de data asta la cea din Mamaia, am luat cina si ne-am intors acasa, unde dupa o discutie Lyoness am trecut la o portie binemeritata de somn, care a tinut pana a doua zi dimineata pe la 10:30.


Duminica dimineata, dupa micul dejun am mers pana la sora lui Florian, Nuti, o persoana foarte draga mie, unde mi-am schimbat un pic planurile si am ramas pana luni dimineata. Pe seara am fost cu totii pana la City Park Mall, unde Andrada trebuia sa se dea cu trenuletul si apoi am avut impreuna cu Nuti, sesiune de vizionare poze de la nunta noastra.
Luni dimineata am luat-o din loc inspre casa. Am facut o oprire de o noapte la Craiova, tot la Alina si la Mihai iar marti dimineata dupa inca o intalnire, am plecat spre Timisoara.
Cum cei care se ocupa de administrarea drumurilor, au avut inspirata idee sa inchida drumul de la Strehaia la Severin, am ales o alta ruta, Craiova-Vanju Mare-Severin. Din fericire drumul a fost destul de bun, marele avantaj fiind ca am fost singura pe tot drumul. Din Vanju Mare am avut chiar si "companie": un domn politist, care s-a autoinvitat la mine in masina (am deschis geamul sa-l intreb daca incolo e Severinul, si omul, de treaba fiind, mi-a raspuns: "Mergeti spre Severin? vin si eu cu dumneavoastra". Mai zi ceva!). Eh, n-a fost chiar asa de grav, dar ideea.
La Severin am oprit pentru a face aprovizionarea lui Bogdan cu mancare de la mama lui si mi-am continuat drumul, printre semafoare, spre casa.
Si cum am avut de stat la semafoare, am facut poze, de plictiseala.



joi, 30 aprilie 2009

Fara griji!

Am citit zilele trecuta o "povestioara" pe care m-am gandit ca ar fi bine sa v-o impartasesc si voua. Nu o sa pun chiar citatul din carte, o sa va povestesc despre ce e vorba.

Intr-un sat, era un fermier, care isi facea toata treaba pe care o avea de facut pentru pamantul lui fara sa-si faca nici un fel de griji. Totusi, vazand ca oamenii din jurul lui, toti isi faceau griji, s-a gandit fermierul ca poate pierde ceva, daca nu-si face griji. Astfel, s-a hotarat ca sa-si rezerve o zi intreaga pentru a-si face griji. S-a culcat seara devreme, pentru a fi odihnit in ziua in care urma sa-si faca griji, dimineata a mancat un mic dejun copios, ca sa aiba energie suficienta pentru a-si face griji.
Zis si facut, dupa micul dejun, a inceput sa-si faca griji: daca nu ploua in vara asta, e foarte grav, recolta lui v-a fi compromisa, toata munca lui in zadar, va fi ruinat; dar totusi, poate ploua..dar daca ploua prea mult, vor fi indundatii, recolta compromisa, va fi ruinat. Si tot asa, pe masura ce timpul trecea, fermierul constata ca are din ce in ce mai multe motive care sa-l ingrijoreze.
A trecut ziua, dimineata urmatoare fermierul se intalneste cu vecinul sau si-i povesteste ce a facut el ieri si concluzioneaza:
"12 ore mi-am facut griji si n-am realizat NIMIC". Grijile nu sunt un lucru productiv!

Fiecare dintre noi are dreptul sa aleaga!
Nu iti fa griji! Totul are o rezolvare.
Daca iti faci griji ca de 1 mai ploua, singurul lucru intelept pe care il poti face este sa ai un plan de rezerva pentru acest caz. Chiar daca iti faci griji sau daca nu iti faci griji, ploaia nu depinde de tine!
Va doresc tuturor o zi de 1 mai plina cu soare in suflet!

miercuri, 22 aprilie 2009

Nimic...

Lipsa totala de chef...nu am dispozitia necesara sa fac nimic... (stiu, e doar in mintea mea asta...)
Mai am un pic si o sa stau cu ochii in tavan...
Nu-mi plac sarbatorile!!!! Pe langa tristetea pe care mi-o provoaca de vreo 2 ani (nu pot sa cred ca atat a trecut, deja...), acum m-au scos total din ritm...Si se pare ca nu doar pe mine...
Inainte de Paste, oamenii nu faceau nimic...decat..."dupa Sarbatori". Acum, nu fac nimic pentru ca nu si-au revenit inca...Complicati sunt oamenii! (sau poate doar eu...)
Dar lucrurile nu sunt chiar asa grave pe cum par! Totusi, diseara plec la Bucuresti! Maine am intalnire cu "the very BIG Boss".Poate reuseste el sa ma scoata din starea asta de letargie ;)
Pana atunci, il stresez pe Luka de dimineata, mai dau ceva telefoane, si....pierd vremea pe net...Ma simt ca la servici!!! Numai acolo stateam 8 ore la birou...si faceam "nimic". Groaznic! Parca de asta vroiam sa scap! Wake up! Lyoness is here!

marți, 21 aprilie 2009

Paştele...

Şi Paştele, ca de altfel orice altă sărbătoare, a trecut repede...
Anul acesta cred ca am trecut mai uşor peste lipsa ta la mancatul oului rosu (de data asta, fara caş) de luni dimineaţa înainte de a pleca la cimitir, peste lipsa ta la prepararea fripturii de miel, peste lipsa ta la masa, alături de noi toţi, peste lipsa "certatului" ca nu sunt în stare să tai friptura. Am trecut peste toate astea, poate mult prea uşor. Dar, te-am avut în minte (fiecare dintre noi), ne-am aruncat priviri complice că "era mai bună friptura, atunci", m-am gandit la tine dimineaţa, ţi-am auzit vocea, ai fost prezent aproape în fiecare clipa, şi totuşi...toate astea se întamplă doar în gândurile şi sufletele noastre, pentru că doar aici ai mai rămas pentru totdeauna, în rest, ai ales sa fi departe, mult prea departe de noi...

marți, 14 aprilie 2009

Free...like a bird

Pe principiul....mai bine mai tarziu decat niciodata (nu-mi place principiul asta, il prefer pe cel cu "mai bine mai devreme decat prea tarziu")...am in sfarsit un pic de timp la dispozitie sa pun pe "hartie" (vorba vine) cum e viata mea fara sefi, loc de munca, etc.
EXCELENTA!!!
O zi obisnuita incepe cu trezirea la 7:30, mic dejun la ora 8:00, continuat cu citit corespondenta electronica pana la 9. La ora 9:00 program de alergat (10 minute) si de cateva exercitii fizice pentru buna dispozitie si tonus pentru intreaga zi.
Cam pe la 10 imi incep activitatea propriu-zisa: telefoane, intalniri, strategii, etc.
Acum nu mai am nici un stres...mi se pare asa normal si firesc sa fac asta, incat parca nu am facut nimic altceva inainte...:)
Bine, mai am intalniri (ieri, de exemplu) cu carcotasi, care isi pun probleme de genu': "da' de ce e o pozitie 215 lei?" (dahhh!!!) sau "eu nu cred ca functioneaza" (si daca crezi si daca nu crezi, sistemul tot functioneaza, chiar in 12 tari din Europa, deocamdata. Culmea, si daca faci parte din el sau nu, el tot functioneaza...ca sa vezi!!!). Exemplele pot continua...dar nu are rost sa-mi complic viata cu asta. Oricum, la finalul intalnirii, ma rugam sa nu se inscrie (in gand, evident), pentru ca oamenii aia chiar nu meritau nici un cadou.
Azi am o zi destul de incarcata, asa ca...deocamdata doar atatea impresii....restul, mai incolo...

miercuri, 8 aprilie 2009

Ultima zi

Azi e ultima zi in care muncesc pentru altii. E un sentiment ciudat. In primul rand, sunt un pic stresata, si am o stare din aia de frica: frica de necunoscut. Nu stiu ce voi face maine. E ciudat sa te trezesti dintr-o data ca nu-ti mai organizeaza nimeni viata si ca trebuie sa faci tu singur acest lucru. Sa actionezi asa cum crezi tu, sa iei propriile decizii, sa faci totul asa cum consideri TU de cuviinta.
Totusi, de cand ma stiu am facut ce am vrut eu si cum am vrut. Mama a fost omul care m-a invatat sa gandesc singura, sa ma descurc singura, sa fiu independenta si sa stiu ca de fiecare data cand imi este greu si aparent nu exista nici o solutie, "totul o sa fie bine" si "totul se va rezolva, nu-ti fa probleme". Aseara, cand mi-am facut in sfarsit curaj sa-i spun decizia pe care am luat-o, a facut o pauza destul de lunga, apoi a spus ca nu stie ce sa zica, dar ca, daca asa consider eu ca e bine, asa sa fac. O iubesc pe mama! Ea stie ca doza mea de "nebunie" are de cele mai multe ori efecte pozitive, chiar daca pe ea o scoate cateodata din sarite.
Scriind tot ce am scris pana acum, m-a facut sa imi dispara starea de frica...pe care am inlocuit-o cu o doza de optimism si entuziasm: totusi, voi face tot ceea ce-mi doresc! Si atunci cand voi avea perioade mai "grele", am un sot care ma sustine in toate nebuniile pe care vreau sa le fac, am o familie extraordinara si am prieteni dragi care sa fie alaturi de mine. Nu cred ca am nevoie de mai mult.
Onward!

luni, 6 aprilie 2009

Bucuresti - Yes Yes Yes! :)


Am avut parte de un week-end excelent! In primul rand, m-am intalnit cu un prieten foarte bun (Rudi), pe care nu l-am mai vazut de mai bine de 1 an de zile. Si m-am bucurat foarte mult pentru asta. Apoi mi-am petrecut o mare parte din ziua de vineri stand pe banca la soare, in Piata Unirii, citind, iar spre seara am avut o intalnire la o limonada (cea mai dulce limonada pe care am baut-o in viata mea) cu un fost coleg, detasat destul de recent in capitala.
Sambata mi-am inceput-o cu ceva emotii, logice pentru un examen, dar care s-au risipit dupa tragerea la sorti, cand am constatat ca nu voi face prezentarea decat duminica. Trebuie sa recunosc ca acest lucru a fost in avantajul meu, pentru ca ma simteam destul de obosita (sau poate eram stresata de fapt...). Restul zilei am luat parte la Business Seminar, am mai cunoscut cateva persoane deosebite, am mai schimbat cate o impresie pe ici pe colo si ziua am incheiat-o la o limonada (de data asta limonada adevarata) bauta pe o terasa in centrul vechi al Bucurestiului, cu Rudi si cu prietena lui, Anca, pe care am avut ocazia, in sfarsit, sa o cunosc personal.
Ziua de duminica a inceput si ea cu emotii, care de data asta nu s-au risipit chiar asa repede. A avut loc mult asteptatul examen, examen pe care nu puteam concepe ca nu il iau cu bine (in ciuda faptului ca toti candidatii "mari" au picat examenul cu brio). Si l-am luat! Cu ce calificativ nu pot spune cu exactitate, dar imi permit sa cred ca a fost unul destul de bun (asa sunt eu, destul de modesta din fire). Oricum, pot spune ca m-am simtit chiar bine in timp ce am facut prezentarea, desi am avut cateva mici "scapari" si m-am indifâstâbâzdâcit un pic (din cauza emotiilor, asa imi place sa cred). Urmeaza examenul mult mai categoric al salii, sala care da verdicte clare, fara menajamente. Dar, daca am ajuns pana aici, trebuie sa-i cuceresc si pe cei din sala, nu?!
Am avut parte si de cateva momente destul de "emotionante": am intalnit oameni care m-au vazut pentru prima data in viata lor si care mi-au aratat sprijinul lor si convingerea lor ca am sa reusesc sa fac ce mi-am propus si au facut chestia asta asa ... pur si simplu, neconditionat. Chiar sunt oameni deosebiti in Lyoness...:) (asta in cazul in care simteam nevoia unei confirmari).

PS. pentru colegi: multumesc pentru ca m-ati primit la voi in echipa! :)

luni, 30 martie 2009

Primavara!



A venit primavara! Afara e soare si frumos, e cald, azi sunt imbracata in fusta si ma simt excelent! Atat de excelent incat toata lumea ma intreaba daca am vreun motiv deosebit pentru aceasta buna-dispozitie, cam ciudata (zic ei) pentru o zi de luni dimineata. Nu, dragii mei, nu am nici un motiv deosebit, e doar o noua zi din viata mea, o zi in care nu vad nici un motiv sa fiu altfel decat sunt: adica fericita!
Asa ca, nu voi permite nimanui sa-mi strice ziua de azi, nici macar celor care parca s-au nascut ca sa fie "contra" orice. De fapt, cred ca e mai simplu sa critici ceva, decat sa vezi perspectiva, sa vezi ansamblul situatiei, sa vezi ca toti acesti copaci de care te lovesti formeaza de fapt o padure superba, care iti asigura oxigenul si iti face viata mai buna.
Azi am ales sa ma bucur de soare, de oameni, de pasari, de flori, poate chiar de un pachet business ;).

Va doresc tuturor sa aveti o zi de luni superba! Meritam toti asta!

joi, 26 martie 2009

ACUM e momentul!

Am luat aseara ceea ce eu consider decizia vietii mele. Nu a fost o decizie usoara, din contra as putea spune. Am stat ore intregi, am analizat situatia pe toate partile, din toate punctele de vedere posibile si am hotarat: imi dau demisia!
In mod normal, o decizie de genul acesta nu se ia foarte greu, eu stiu din experienta, credeti-ma pe cuvant. De ce aceasta decizie a fost astfel? Pentru ca am hotarat sa fac acest lucru si sa incep activitatea cu toata forta in LYONESS.
Sunt mandra de mine! Aseara, in momentul in care am spus: "DA, asta e ceea ce-mi doresc si asta o sa fac!", aveam fluturi in stomac si imi venea sa topai prin camera de fericire. Si sentimentul a persistat si azi dimineata cand in drum spre birou mergeam pe strada si faceam ca Heidi, fetita muntilor, imi loveam calcaiele in aer (n-am avut curajul sa vad daca era cineva in spatele meu. De fapt, nici nu cred ca ma interesa).
Sunt fericita! atat de fericita incat zambesc tot timpul :)
Stiu ca aceasta decizie are ca si continuare munca multa, sustinuta, organizare a timpului, si multe multe altele, dar sunt convinsa ca satisfactiile vor fi pe masura. Am vazut ca Lyoness inseamna mult mai mult decat bani, inseamna o echipa adevarata de prieteni.
Acum am hotarat ca vreau sa fac parte din aceasta echipa. Multumesc Moni si Luka ;) in special si celorlalti care au contribuit la aceasta decizie (ordinea e aleatoare): David, Florin, Liviu, Alina, Marin.

PS. Cred ca sunt mai entuziasmata de decizia pe care am luat-o decat am fost cand am fost ceruta de sotie (sau cel putin la fel).

marți, 24 martie 2009

Zambesc....sau nu?!

Eu zambesc! O fac chiar daca nu am motive deosebite pentru asta. Pur si simplu mi se intampla sa zambesc. Doar eu fac asta?
Am avut o experienta cel putin ... ciudata. Mie asa mi s-a parut. Sa detaliez:
Sala de curs, eu stau in primul rand, intr-o parte, cu vedere spre juma' de sala. Arunc o privire prin sala, asa, pur si simplu...si il vad pe el ca zambeste, si zambesc si eu si trec cu privirea mai departe. Banal, din punctul meu de vedere. Dar, partea faina acum vine: ne intalnim intamplator in lift si ma intreaba: "frumos zambet, dar pentru ce era? ca n-am inteles". Eu raman blocata...spun ceva aiurea si cobor. M-am simtit de-a dreptul stupid. M-a facut sa ma gandesc ca ar trebui sa-mi cenzurez zambetul, sa ma gandesc de 2 ori inainte sa zambesc cuiva, ca nu care cumva sa se simta oamenii lezati de faptul ca le zambesc. Nu e aiurea?! Serios acuma, chiar mi s-a parut o chestie aiurea. O persoana de gen feminin nu poate sa zambeasca fara sa "flirtreze"? De fapt, ma gandesc ca asta era problema lui, ca a crezut ca mi-am permis sa flirtrez cu el.
Acum am alta problema: ori eu zambesc prea mult, ori el e asa de mandru de el, incat isi imagineaza ca oricine ii zambeste are ceva cu el? Ouf!

luni, 23 martie 2009

Brasov - impresii de week-end

Prognoza meteo e foarte...probabila.
Contrar asteptarilor, la Brasov a fost un week-end cu soare, fara pic de fulgi. A fost de-a dreptul primavara. Desi, din pacate nu pot sa spun si cat a fost de frig (sau de cald), pentru ca am observat toate astea doar prin geamurile de la hotel Aro Palace. Apropo de Aro Palace, sper sa nu mai ajung pe-acolo prea curand (n-are rost sa fac lista cu detalii, ati prins ideea de baza).
Pot sa spun ca vineri seara a fost destul de rece, pentru ca am reusit sa fac o plimbare scurta pana in Piata Sfatului si cand am iesit din localul in care am luat cina (pizza, din pacate pofta mea de carbonara nu a fost satisfacuta) am cam inghetat pana la pensiune.
De data asta Brasovul parca mi-a lasat o impresie mai buna (asta se datoreaza de fapt, doar imaginii superbe de care am avut parte sambata dimineata cand m-am trezit) desi, Piata Sfatului nu m-a impresionat deloc (am mai vazut-o si alta data). Acum mi s-a parut inghesuita si murdara, si mult prea putin luminata.
Ca sa trag o concluzie legata de week-end-ul asta, pot spune ca a fost destul de obositor, dar ca mi-am atins unul din obiectivele pentru care am fost acolo: am luat castingul pentru referenti Lyoness (pentru celalalt trebuie sa mai muncesc un pic). Pe langa asta am mai cunoscut o persoana minunata (chiar deosebita, ca sa folosesc termenul consacrat), am mai pus niste piese la puzzle-ul Lyoness, mi-am stabilit un tel (in sfarsit, cred eu ca spune cineva), am facut planul de bataie (refuz totusi sa ma regasesc in povestea lui Werner: cu mana pe calculator 4 luni de zile), asa ca, pazea! urmeaza actiunea!
Urmatoarea oprire: Bucuresti, 4-5 aprilie

joi, 12 martie 2009

Melancolie (sau intrebari existentiale)

Nici macar nu-mi dau seama daca e titlul corect.
Simt nevoia sa evadez din starea in care sunt, as vrea sa pot sa ies la plimbare prin parc, sa respir aer curat, sa ma joc, sa nu mai stau prinsa la un birou si sa butonez tastatura calculatorului.
Tocmai am verificat prognoza meteo de la Brasov de weekend-ul urmator: ninge incepand de joi. Acuma experimentez 2 stari contradictorii: pe de o parte ma bucur ca ninge, ca o sa fie zapada, poate o sa am timp sa-mi pun din nou schiurile in picioare, etc. si pe de alta parte, parca totusi as prefera sa vina primavara, sa fie soare si frumos (sa fie cel putin cum a fost vremea la seminarul de la Sibiu). Pana atunci probabil ca se mai modifica prognoza de cateva ori.
Sa revin la starea de azi, care are legatura cu oamenii din jurul meu. In jurul meu sunt oamenii nu tocmai fericiti, din diverse motive: loc de munca, relatii personale, etc. Am citit la un moment dat undeva ca, pentru ca sa-i ajuti pe altii, trebuie mai intai sa te ajuti pe tine. Exemplul personal ii poate ajuta pe oamenii mai mult decat ii poti ajuta in mod direct. Asta in cazul in care vor sa faca asta. Fiecare om e unic!
Mi se reproseaza din cand in cand ca nu vad ca oamenii sunt nefericiti. De ce ar trebui sa vad asta? Sau mai bine zis, cum ar trebui sa ma manifest cand vad ca oamenii sunt asa? Oare oamenii din aceasta categorie se simt mai bine daca eu ii compatimesc, se simt mai bine daca le spun ca da, au dreptate sa se simta ingrozitor, ca intr-adevar viata e grea, ca barbatii "e" niste porci, da, e criza, da...vai..saracul (-a) de tine ce rau o duci? Sau prefera sa auda ca exista ceva bun dincolo de starea asta temporara proasta pe care o simt, sa vada ca exista motive pentru care sa zambeasca, sa afle ca exista o lege a compensatiei care spune ca orice aspect aparent negativ al vietii are si o parte pozitiva, chiar daca pentru moment nu o observi?

miercuri, 11 martie 2009

Disperarea (part II)

Daca nu va mai amintiti inceputul, puteti da un ochi aici.
Azi am primit continuarea povestii, care nu a putut sa-mi starneasca alta reactie decat aceea de a rade in hohote. Sa exemplific, ca sa intelegeti si voi:
"buna

eu consider ca daca doresti sa ajuti cu adevarat pe cineva nu e neaparat nevoie sa il cunosti...gandeste-te la sinistrati de exemplu.

pe de alta parte cred ca le-ai face bine nu numai mie ci si prietenelor tale facandu-mi cunostinta cu ele prin mess sau prin orice modalitate...

in fond, un prieten in plus nu cred ca e ceva rau...
facand bine altora nu se stie niciodata cand ti se va returna si tie un bine...

toate cele bune"

Va rog sa-mi spuneti ce parere aveti voi despre toata povestea asta. Sunt tare curioasa...
PS. Dupa ce aud parerile voastre o sa postez si ce raspuns i-am trimis...

Update!

Daca mai aveati cumva nevoie de ceva informatii in plus, am gasit descrierea din profilul sau de pe neogen:
"matematician si informatician cu masterat in SUA...MULT MAI IMPORTANT INSA...CE-SI POATE DORI UN OM MAI MULT DECAT STABILITATE INTR-O FAMILIE SOLIDA SI COPII? DACA AI ACEEASI DORINTA, TE ASTEPT CU DRAG...DACA SIMT CA VA MERGE BINE, FAC ORICE SACRIFICIU PT. TINE... PT. NOI...AM SUFLET CALD SI SPER CA SI TU ***FATA VISELOR MELE***"

luni, 9 martie 2009

Ganduri amestecate

Azi n-am o idee clara si bine determinata de "dezbatut".
Ma gandeam sa vorbesc despre seminarul la care am fost in week-end, dar mi-a luat-o altcineva inainte. Desi, cred ca as putea sa adaug ca a fost o experienta de la care am mai invatat cate ceva, am primit o infuzie de energie, am mai cunoscut cativa membrii ai familiei Lyoness, care nu fac altceva decat sa confirme faptul ca cine se aseamana se aduna si ca oamenii deosebiti atrag in jurul lor oameni cel putin la fel de deosebiti ca si ei.
Apoi, vroiam sa vorbesc despre ziua de 8 martie, ziua oficiala a femeilor, de parca ziua femeilor nu e in fiecare zi...Sau stiti voi vreo zi in care noi, femeile, nu dorim sa fim in centrul atentiei, nu dorim sa fim rafatate, dorite si iubite, nu dorim sa primim flori si cadouri? E posibil ca zilele astea de sarbatoare au fost "infiintate" de barbati, ca sa nu-i mai batem la cap in celelalte zile. Daca e asa, cred ca au cam exagerat, probabil din exces de zel (nu pot sa ma plang, femeie fiind, dar cateodata ii compatimesc).

vineri, 6 martie 2009

Schimbari

Printre primele lucruri pe care le-am facut azi de dimineata dupa ce am ajuns la birou, pe langa citit mail-ul si deschis programul in care lucrez de obicei, am citit blogul unui prieten, care m-a emotionat.
Si a avut acest efect asupra mea, pentru ca stiu ca are dreptate. Eu nu pot inca sa ma raportez la Lyoness, pentru ca sunt de prea putin timp in aceasta familie. Pot sa spun doar ca ma bucur ca i-am gasit, pentru ca sunt chiar niste oameni speciali.
Se pare ca saptamana asta a fost una care mi-a trezit tot felul de amintiri. M-am limitat la cele placute (apropo, azi in biroul de vis-a-vis este un nou buchet de trandafiri rosii....cred ca oamenii astia au ceva cu mine).
Postarea citata mai sus, mi-a adus aminte de perioada din viata mea in care eram foarte "incrancenata" pe orice. Desi, probabil ca o faceam in mod inconstient. Era pur si simplu un mod de viata care a venit din anturaj. Pe cat de crunt suna, pe atat e de adevarat.
Se spune ca oamenii nu se pot schimba. Eu nu sunt de acord, pentru ca eu am facut-o. Cei care ma cunosc de mai mult de 7 ani, cred ca pot chiar confirma asta (desi sunt destul de putini).
Oamenii pe care i-am intalnit in ultimii ani mi-au aratat un mod de a privi lucrurile pe care nu eram in stare sa-l vad inainte. Mi-au aratat ca oamenii pot fi buni, altruisti, ca pot sa te ajute fara sa ceara nimic in schimb, ca pot fi alaturi de tine si te pot sustine chiar daca nu castiga nimic din asta. Si datorita lor am invatat sa fiu eu si sa-mi placa de mine. E un sentiment asa de placut sa vezi ca poti sa ajuti in loc sa incurci, ca poti sa ierti, in loc sa stai incruntat, ca poti sa iubesti in loc sa urasti, ca poti sa acorzi un sprijin si un sfat la cei care au nevoie si sa nu o faci pentru ca asta iti va aduce un plus de imagine, ci pentru ca asa simti tu ca este bine.
In momentul in care am realizat ca viata este frumoasa si ca depinde doar de mine sa fie asa, am realizat cat am fost de norocoasa sa intalnesc oamenii potriviti la momentul potrivit.
Si culmea e ca, in fiecare moment intalnesc tot astfel de oameni. Pentru cei care citesc si se regasesc, multumesc!

miercuri, 4 martie 2009

Roses

Tocmai mi-a revenit brusc in minte o dorinta (cred ca de fapt era doar un vis) de pe vremea cand eram in liceu si visam la Fat-Frumos, iubiri perfecte si saruturi furate: sa primesc un buchet mare mare de trandafiri rosii (stiti, cosuletele alea mari cu multi trandafiri in ei).
Azi dimineata, tocmai am revazut un asemenea cosulet, cu multi trandafiri rosii si mi-am adus aminte cat eram de invidioasa pe colegele mele de liceu care primeau la majorat de la "prietenii" lor cate un asemenea buchet. Si cat visam la buchetul ala minunat, care mi se parea cea mai "adevarata" dovada ca "prietenul" tau te iubeste tare de tot si ca isi doreste sa traiti fericiti pana la adanci batraneti.
Si acum vine frustrarea...nu am primit niciodata un asemenea buchet! Si inca mi-l doresc! (poate sa aiba si alta semnificatie acum)

Se ofera cineva voluntar? (da, da, o sa-i transmit mesajul si sotului meu, stati linistiti)

vineri, 27 februarie 2009

Clatite

Azi noapte am dormit foarte rau. M-am trezit pe la 2 jumate cu niste dureri de burta ingrozitoare, de-mi venea sa plang.
Dar, in compensatie...tocmai am primit clatite calde cu branza si stafide facute la cuptor de Stela, mama unei colege. Doamne cat au fost de bune!!! Yammi...
In ce consta fericirea?
Fericirea mea de dimineata a fost reprezentata de o (de fapt, au fost 2...oups) clatita cu branza dulce si stafide.
Inca nu m-am trezit complet, mos Ene inca mai imi apasa incet pleoapele si inca lacrimez de-atata cascat...asa ca...un week-end placut si un inceput de primavara cat mai frumos sa aveti!

miercuri, 25 februarie 2009

Disperarea

Am trait sa mi se intample si asta...
Ma trezesc de dimineata cu un mesaj...cica o persoana mi-a lasat un mesaj pe Neogen. Deschid, desi sincer, eram convinsa ca e o aberatie, dar dupa experienta foarte placuta pe care am descris-o in una din zilele trecute, am zis ca putea foarte bine sa fie un nou "mod placut de a incepe ziua".
De data asta insa, surpriza: mesajul suna asa:
"Buna. Sunt din Timisoara.
Doresc sa te cunosc, sa fim prieteni si cine stie... poate
va iesi ceva...sunt sincer, iubitor, romantic, stabil si familist
si-mi doresc o familie stabila si copii cu aleasa
inimii; imi place foarte mult sa dansez. Tie? O zi frumoasa.

PS: Daca se poate sa vorbim pe mess,
ID-ul meu de mess este: xxxx
sau daca e ok pt tine, poti sa-mi dai tu id-ul tau de mess si te
contactez eu.
Inca o data, o zi superba."

Am uitat sa mentionez ca primisem chiar de 2 ori azi-dimineata mesajul asta.
Imi amintesc ...destul de vag...ca parca am mai primit intr-o zi un mesaj de la aceeasi persoana pe care l-am ignorat (si-mi aduc aminte doar pentru ca al meu sot...neobisnuit cu noile modalitati de "socializare", gen hi5, neogen, etc...a fost de-a dreptul enervat de "uita-te si tu ce tupeu are asta")
Revenind, ca o draguta ce sunt, ii raspund omului, ca sa nu-i mai prelungesc agonia...si sa-i micsorez asteptarea unui raspuns...si "butonatul butonului" de refresh de la contul de e-mail:
"Eu nu vreau sa te cunosc. Te rog nu mai insista. Multumesc frumos.
O zi frumoasa iti doresc si tie."
Impacata cu mine, ca am rezolvat problema si ca nu mai primesc mesaje de genu' pe viitor, imi continui activitatea. Evident, nu pentru prea multa vreme, pentru ca omul era pe faza (stiam eu ca "butona butonul" - l-am prins!). Asadar, primesc un nou mesaj:
"buna
pot sa te rog ceva?
ai prietene, verisoare etc intre 27-31 de ani sa imi faci cunostinta cu ele,
sunt un baiat foarte serios si caut o relatie serioasa.
multumesc foarte mult."
Dupa un asemenea mesaj, nu pot decat sa ma intreb cata disperare a acumulat bietul baiat ca sa trimita mesaje din astea? Si acuma sincer, chiar imi pare rau de el.

In timp ce scriam aici, m-am abatut o clipa spre a citi un alt blog, care vorbea de Dragobete. Si atunci m-a lovit!!!! De fapt, toata disperarea omului de mai sus a venit din dorinta de a se integra in "societate" unde se vorbeste de aproape 1 luna doar de iubire, dragoste, fericire, de tot ce se poate face in 2, de cum trebuie sa-ti alinti jumatatea, sa o faci sa se simta iubita, dorita, etc.
Acum parca nu mi se mai pare chiar asa de "ciudat" mesajul...mi se pare chiar trist...
Poate totusi, o metoda de abordare diferita ar fi mai potrivita...zic si eu...din lipsa cunostiintelor despre cum se dezvolta o relatie "iubareata" prin hi5 (neogen, tot aia).
Ii doresc omului sa gaseasca pe cineva care sa ii accepte "pasiunea" (asta ca sa nu spun obsesia) si sa vrea sa primeasca toate "sentimentele" acumulate de elpana in prezent.

luni, 23 februarie 2009

Oare de ce?

Nu pot sa nu ma intreb, oare de ce oamenii prefera sa se planga pentru orice, in loc sa faca ceva ca sa-si schimbe situatia in care sunt? De unde vine toata ignoranta asta? De ce sa faci ceva, cand poti foarte bine sa stai, sa te complaci in aceasi situatie, care nu poate sa-ti aduca nici o schimbare in bine?
Dar oare este chiar asa de importanta "starea de confort" in care fiecare dintre noi se gaseste in momentul de fata, incat refuzam sa iesim din ea?
Am citit pe undeva (nu retin niciodata autorii, imi pare rau) ca "daca faci de fiecare data acelasi lucru, nu poti sa te astepti la alte rezultate". E logic, ar putea spune multi. Si totusi, cati dintre noi nu facem lucrul asta? Cati dintre noi preferam sa ajungem acasa si sa lancezim in fata televizorului, si apoi ne plangem ca ne ingrasam, ca nu avem bani, ca suntem tot timpul obositi, ca nu avem energie, etc.
Vreau sa schimb asta!!! Evident, nu e un lucru usor (din contra as putea spune)! Eu am inceput deja, deci pot sa vorbesc in cunostiinta de cauza. E foarte greu sa treci din starea de "vai...cat sunt de obosita, asa n-am nici un chef de nimic" la "in sfarsit am terminat serviciul, acum am timp pentru mine". Concret, in loc sa ajung acasa si sa ma tolanesc "obosita", imi revin brusc si constat ca am timp sa fac tot ceea ce vreau! (sa-mi plang de mila ca pana acum, nu era exact ceea ce-mi doream). Vroiam sa-mi fie drag sa vin acasa, sa nu am haine imprastiate peste tot (se pare ca am rezolvat aceasta problema) si hartii imprastiate pe tot biroul (aici mai am un pic de lucrat). Pentru asta, trebuia sa mentin curatenia pe care am facut-o intr-o zi intreaga de sambata. Am constatat chiar ca e mult mai simplu sa-ti pui de fiecare data hainele in dulap, decat sa stai o saptamana intreaga cu casa ca dupa razboi (lucru care ma enerva cumplit, dar fiind tot timpul "obosita", nu luam nici o masura) si sa pierzi o zi intreaga de sambata ca sa pui totul in ordine.
De ce nu poate fi totul la fel de simplu?
Eu incerc sa fac ceva, sa lupt cu "criza" (nu pot sa cred ca am scris cuvantul asta) si cu toate elementele negative care-ti taie tot elanul de a face ceva.
Merit mai mult decat atat! Merit tot!! Si o sa obtin tot, n-am nici un dubiu in sensul asta. Doar ca, DOARE! Doare sa-i vad pe oamenii la care tin, oamenii care imi sunt dragi, ca au impietrit in starea asta de "criza" (deja e a doua oara, cred ca am patit ceva) si asteapta....asteapta sa vina cineva, sa-i ia de manuta si sa le dea o galeata (daca se poate, chiar o caruta) de bani, pe care probabil ca i-ar cheltui ca sa-si cumpere o plasma mare mare si frumoasa!!!
Va rog eu frumos: faceti ceva!! Orice, dar va rog frumos nu va mai plangeti de mila!!!
Va dau eu idei daca duceti lipsa, dar puneti-le in practica!!

miercuri, 11 februarie 2009

Un mod de a incepe ziua

Mesaj de la un prieten vechi, pe care nu l-ai auzit de ani buni, care iti spune "La multi ani!" de ziua ta (cu toate ca stie ca ziua ta a fost ...in decembrie). Dar, o asemenea urare poate fi facuta in fiecare zi, chiar cu un efect mult mai "spectaculos" (e inca dimineata, inspiratia se pare ca nu ajuta foarte mult).
Cum poti sa nu te simti excelent la un asemenea mesaj? Raspuns: nu poti!
Mie imi place tare mult sa-mi sun amicii, prietenii sau chiar persoanele care nu intra in cateogria anterioara, dar care imi sunt dragi pur si simplu si cu care am avut un subiect comun la un moment dat. Si fac asta fara sa vreau nimic in schimb, doar sa vad ce mai fac.
Se spune ca, daruind vei castiga. Se pare ca acest lucru se aplica la orice. Mie imi place sa daruiesc zambete, cuvinte de incurajare, vorbe bune si daca se poate surprize placute (si aici nu intra cadourile de ordin material, acolo sunt catastrofa...), si atunci cand primesc toate acestea inapoi..nu pot decat sa zambesc si sa multumesc celor care fac asta ca mi-au facut ziua mai frumoasa!

miercuri, 28 ianuarie 2009

Pana la pensie...

Am inceput dimineata citind blogul unei prietene, si m-a pus pe ganduri: cica ce-am vrut sa fiu cand cresc mare. Pentru ca mi-e lene sa mai scriu odata, o sa dau copy paste la comentariu :D

"Chestia asta chiar m-a pus pe ganduri. Habar n-am ce ziceam ca o sa fiu cand ma fac mare. Desi, acum, scormonind prin memorie, imi aduc aminte (foarte vag, oricum), ca am avut o perioada in care vroiam sa ma fac "doctorita" (mi-a trecut dupa ce am constatat ca lesin cand vad sange), apoi (sau poate ca era inainte...) eram vanzatoare (si vindeam orice pe frunze, neaparat proaspat culese din pom - hmm...acum imi dau seama, eram atrasa de dolari de mica...ha ha), cand am mai crescut, vroiam sa fiu programator, si am sfarsit prin a fi inginer (desi, in facultate "lumea" spunea ca iesim toti directori). Gata, ca mai am un pic si e comentariul mai mult decat articolul. Inca ceva, la pensie nu m-am gandit si nici nu vreau sa ma gandesc (cred ca detaliez subiectul pe blog azi)"

Deci, sa detaliez...
Din totdeauna am spus ca nu vreau sa traiesc foarte mult. In primul rand, pentru ca m-as enerva eu pe mine vazand ca nu mai pot sa desfasor aceleasi activitati pe care le-am facut inainte de a mi se atrofia parti vitale ale corpului (care oricum nu a fost niciodata prea atletic, exceptand perioada in care am avut prieten sportiv). In al doilea rand, probabil ca as fi foarte enervanta, si i-as stresa pe oamenii din jurul meu, in ciuda faptului ca probabil imi vor fi foarte dragi.

Pot sa si demonstrez tot ce am spus mai sus, cu exemple concrete: saptamana trecuta am fost acasa, unde bunica mea e in vizita la mama (de ceva vreme). Eu dau dovada in ultimul timp de foarte multa toleranta si rabdare, dar sincer, sa stea cineva in spatele meu si sa-mi spuna la fiecare miscare: fa asa, pune asta acolo! Nu acolo draga, un pic mai la dreapta! Asa, buun! Acuma, ia asta si pune-o dincolo! Da, acolo, foarte bine, asa... Vaaai, de ce ai facut asta? Nu asa trebuia! Stai sa-ti arat!, etc, etc, etc. m-a facut sa-mi creasca tensiunea (desi, nu faceam parte din cadru)

Deci, pentru ce sa-mi doresc sa ajung la pensie? pentru ce sa-mi doresc sa traiesc cat mai mult? Sa pot sa enervez pe altii? Nu, multumesc! Aceasta placere le-o las altora. Desi, daca stau sa ma gandesc, sunt foarte egoista (si de regula, nu prea sunt). Spun asta, deoarece probabil ca vor exista in jurul meu persoane care o sa ma iubeasca chiar daca o sa devin asa cum cred, si care o sa sufere daca o sa plec mai repede decat considera ei ca ar trebui sa plec. O sa regleze cineva problema asta, asa ca, mai bine nu mai imi bat eu capul cu ea.

Cat despre ce vreau sa ma fac cand o sa cresc mare, tocmai am primit o sugestie: "musafir". Eu vreau sa dau un update la idee, asa ca, vreau sa ma fac "calator". Vreau sa vad lumea asta mare cu toate frumusetile din ea! Let it be!!

vineri, 9 ianuarie 2009

I'm happy!

Nu ca as avea un motiv anume. Dar sunt fericita!
Sunt fericita pentru ca oamenii in jurul meu sunt fericiti!
Sunt fericita pentru ca nu am nici un motiv sa nu fiu!
Sunt fericita pentru ca am tot ce-mi doresc, iar daca nu am ceva, cu siguranta se rezolva repede.
Sunt fericita pentru ca am un sot minunat, pe care-l iubesc mult de tot.
Sunt fericita ca, in fiecare zi descopar ceva care sa-mi demonstreze ca viata este asa cum vreau eu sa fie.
Sunt fericita ca azi am mers pe jos la servici si am respirat aerul rece si curat de-afara, am facut miscare si mi-a inghetat fata.
Sunt fericita pentru ca azi ma intalnesc cu fetele si ne vedem prima data in anul asta.
Sunt fericita pentru ca sora mea este extraordinara si face lucruri extraordinare cu imaginatia ei.
Sunt fericita pentru ca asa ma simt acum, in momentul asta!!!

Nu-i asa ca si tu, care tocmai ai citit ce am scris te simti mai bine? Toti oamenii de pe pamantul asta ar trebui sa se simta fericiti! Cu siguranta au multe motive ca sa se simta asa, daca ar incerca sa se gandeasca un pic la asta si sa vada partea plina a paharului.

Zambiti va rog! Viata e frumoasa!

marți, 6 ianuarie 2009

Planuri 2009

Azi revin..cu planurile, dorintele si obiectivele. Vroiam sa incep cu cel mai important, dar cum toate sunt foarte importante, o sa incep cu cel pe care mi l-am propus inca de anul trecut si pe care sunt convinsa ca o sa-l ating anul asta.
  • categoria "money involved"
- o masina Mazda 3 Sport - 5 usi, motor CD143, varianta GTA - 23.000 euro



- concediu in vara cel putin in Turcia, daca nu apare alta oferta mai interesanta
- iesiri in week-end in afara localitatii de domiciliu (excludem Buzias si Oravita) - minim 1 data / luna
  • categoria "vointa si actiune"
- concentrare maxima every day
- trainer
- citesc cel putin 10 pagini dintr-o carte
- mananc sanatos si mai chibzuit - nu mai tarziu de ora 21:00 (exceptie maxim 1 data pe saptamana)
- program de activitati fizice, cel putin saptamanale, pentru a-mi imbunatati conditia fizica
  • categoria "sufletel"
- rasfat - minim 1 data/luna (cel putin un masaj)
  • categoria "general valabil"
- constanta si perseverenta, organizare, consecventa, think big, incredere
- toleranta, optimism, prieten bun

Si cred ca deocamdata cam atat....lista ramane deschisa...si afisata pe perete...;)

luni, 5 ianuarie 2009

Realizari 2008 - planuri 2009

Cum a devenit (se pare) o regula ca toata lumea sa-si faca un bilant al anului care tocmai a trecut, asa o sa fac si eu. Si nu din spirit de turma, ci pentru ca eu cred ca ar trebui sa fie o activitate obligatorie pentru toata lumea. Pai altfel cum sa ne facem avant cu voie buna si optimism in noul an?!

Asadar, realizarile mele pe anul 2008:
- m-am casatorit! (ciudat, dar nu-mi aduc aminte foarte clar ce s-a intamplat inainte de asta, dar o sa fac cercetari)
- am avut o nunta asa cum mi-am dorit-o, am avut alaturi de mine oameni deosebiti, care mi-au confirmat ca, asa cum te comporti tu cu oamenii, tot asa se comporta si ei cu tine.
- am avut o vacanta de miere extraordinara:
- am vazut Italia (Genoa, Milano, Savona)
- am vazut Spania (Barcelona, Malaga)
- am vazut Insulele Canare - Spania (Teneriffe, Lanzarote, Funchal)
- am vazut Insulele Canare - Portugalia (Madeira)
- am vazut Marocul (Casablanca, Agadir)
- am vazut inca odata ca, familia mea e extraordinara, o iubesc din tot sufletul (si aici includ si familia mea largita, adica toate rudele sotului meu)
- mi-am facut multi prieteni, multe cunostiinte, prin toata lumea.

PS. Mi-am adus aminte ce am facut inainte de nunta: am pregatit evenimentul si am muncit. Tot atunci am fost prin tara la destul de multe seminarii (incepand cu Bucuresti si continuand cu Sovata, Geoagiu-Bai). Toate lucrurile astea mi-au adus cunostiinte si prieteni noi si multa buna-dispozitie (asta pe langa multele cunostiinte acumulate)
Planurile pe 2009 le las pe maine, sau pe mai incolo pe seara....ca azi se apropie ziua de munca de final si nu cred ca am timp sa termin toata lista.

LA MULTI ANI! Anul asta o sa fie anul cu cele mai multe realizari de pana acum!