Primavara!

A venit primavara! Afara e soare si frumos, e cald, azi sunt imbracata in fusta si ma simt excelent! Atat de excelent incat toata lumea ma intreaba daca am vreun motiv deosebit pentru aceasta buna-dispozitie, cam ciudata (zic ei) pentru o zi de luni dimineata. Nu, dragii mei, nu am nici un motiv deosebit, e doar o noua zi din viata mea, o zi in care nu vad nici un motiv sa fiu altfel decat sunt: adica fericita!
Asa ca, nu voi permite nimanui sa-mi strice ziua de azi, nici macar celor care parca s-au nascut ca sa fie "contra" orice. De fapt, cred ca e mai simplu sa critici ceva, decat sa vezi perspectiva, sa vezi ansamblul situatiei, sa vezi ca toti acesti copaci de care te lovesti formeaza de fapt o padure superba, care iti asigura oxigenul si iti face viata mai buna.
Azi am ales sa ma bucur de soare, de oameni, de pasari, de flori, poate chiar de un pachet business ;).

Va doresc tuturor sa aveti o zi de luni superba! Meritam toti asta!

ACUM e momentul!

Am luat aseara ceea ce eu consider decizia vietii mele. Nu a fost o decizie usoara, din contra as putea spune. Am stat ore intregi, am analizat situatia pe toate partile, din toate punctele de vedere posibile si am hotarat: imi dau demisia!
In mod normal, o decizie de genul acesta nu se ia foarte greu, eu stiu din experienta, credeti-ma pe cuvant. De ce aceasta decizie a fost astfel? Pentru ca am hotarat sa fac acest lucru si sa incep activitatea cu toata forta in LYONESS.
Sunt mandra de mine! Aseara, in momentul in care am spus: "DA, asta e ceea ce-mi doresc si asta o sa fac!", aveam fluturi in stomac si imi venea sa topai prin camera de fericire. Si sentimentul a persistat si azi dimineata cand in drum spre birou mergeam pe strada si faceam ca Heidi, fetita muntilor, imi loveam calcaiele in aer (n-am avut curajul sa vad daca era cineva in spatele meu. De fapt, nici nu cred ca ma interesa).
Sunt fericita! atat de fericita incat zambesc tot timpul :)
Stiu ca aceasta decizie are ca si continuare munca multa, sustinuta, organizare a timpului, si multe multe altele, dar sunt convinsa ca satisfactiile vor fi pe masura. Am vazut ca Lyoness inseamna mult mai mult decat bani, inseamna o echipa adevarata de prieteni.
Acum am hotarat ca vreau sa fac parte din aceasta echipa. Multumesc Moni si Luka ;) in special si celorlalti care au contribuit la aceasta decizie (ordinea e aleatoare): David, Florin, Liviu, Alina, Marin.

PS. Cred ca sunt mai entuziasmata de decizia pe care am luat-o decat am fost cand am fost ceruta de sotie (sau cel putin la fel).

Zambesc....sau nu?!

Eu zambesc! O fac chiar daca nu am motive deosebite pentru asta. Pur si simplu mi se intampla sa zambesc. Doar eu fac asta?
Am avut o experienta cel putin ... ciudata. Mie asa mi s-a parut. Sa detaliez:
Sala de curs, eu stau in primul rand, intr-o parte, cu vedere spre juma' de sala. Arunc o privire prin sala, asa, pur si simplu...si il vad pe el ca zambeste, si zambesc si eu si trec cu privirea mai departe. Banal, din punctul meu de vedere. Dar, partea faina acum vine: ne intalnim intamplator in lift si ma intreaba: "frumos zambet, dar pentru ce era? ca n-am inteles". Eu raman blocata...spun ceva aiurea si cobor. M-am simtit de-a dreptul stupid. M-a facut sa ma gandesc ca ar trebui sa-mi cenzurez zambetul, sa ma gandesc de 2 ori inainte sa zambesc cuiva, ca nu care cumva sa se simta oamenii lezati de faptul ca le zambesc. Nu e aiurea?! Serios acuma, chiar mi s-a parut o chestie aiurea. O persoana de gen feminin nu poate sa zambeasca fara sa "flirtreze"? De fapt, ma gandesc ca asta era problema lui, ca a crezut ca mi-am permis sa flirtrez cu el.
Acum am alta problema: ori eu zambesc prea mult, ori el e asa de mandru de el, incat isi imagineaza ca oricine ii zambeste are ceva cu el? Ouf!

Brasov - impresii de week-end

Prognoza meteo e foarte...probabila.
Contrar asteptarilor, la Brasov a fost un week-end cu soare, fara pic de fulgi. A fost de-a dreptul primavara. Desi, din pacate nu pot sa spun si cat a fost de frig (sau de cald), pentru ca am observat toate astea doar prin geamurile de la hotel Aro Palace. Apropo de Aro Palace, sper sa nu mai ajung pe-acolo prea curand (n-are rost sa fac lista cu detalii, ati prins ideea de baza).
Pot sa spun ca vineri seara a fost destul de rece, pentru ca am reusit sa fac o plimbare scurta pana in Piata Sfatului si cand am iesit din localul in care am luat cina (pizza, din pacate pofta mea de carbonara nu a fost satisfacuta) am cam inghetat pana la pensiune.
De data asta Brasovul parca mi-a lasat o impresie mai buna (asta se datoreaza de fapt, doar imaginii superbe de care am avut parte sambata dimineata cand m-am trezit) desi, Piata Sfatului nu m-a impresionat deloc (am mai vazut-o si alta data). Acum mi s-a parut inghesuita si murdara, si mult prea putin luminata.
Ca sa trag o concluzie legata de week-end-ul asta, pot spune ca a fost destul de obositor, dar ca mi-am atins unul din obiectivele pentru care am fost acolo: am luat castingul pentru referenti Lyoness (pentru celalalt trebuie sa mai muncesc un pic). Pe langa asta am mai cunoscut o persoana minunata (chiar deosebita, ca sa folosesc termenul consacrat), am mai pus niste piese la puzzle-ul Lyoness, mi-am stabilit un tel (in sfarsit, cred eu ca spune cineva), am facut planul de bataie (refuz totusi sa ma regasesc in povestea lui Werner: cu mana pe calculator 4 luni de zile), asa ca, pazea! urmeaza actiunea!
Urmatoarea oprire: Bucuresti, 4-5 aprilie

Melancolie (sau intrebari existentiale)

Nici macar nu-mi dau seama daca e titlul corect.
Simt nevoia sa evadez din starea in care sunt, as vrea sa pot sa ies la plimbare prin parc, sa respir aer curat, sa ma joc, sa nu mai stau prinsa la un birou si sa butonez tastatura calculatorului.
Tocmai am verificat prognoza meteo de la Brasov de weekend-ul urmator: ninge incepand de joi. Acuma experimentez 2 stari contradictorii: pe de o parte ma bucur ca ninge, ca o sa fie zapada, poate o sa am timp sa-mi pun din nou schiurile in picioare, etc. si pe de alta parte, parca totusi as prefera sa vina primavara, sa fie soare si frumos (sa fie cel putin cum a fost vremea la seminarul de la Sibiu). Pana atunci probabil ca se mai modifica prognoza de cateva ori.
Sa revin la starea de azi, care are legatura cu oamenii din jurul meu. In jurul meu sunt oamenii nu tocmai fericiti, din diverse motive: loc de munca, relatii personale, etc. Am citit la un moment dat undeva ca, pentru ca sa-i ajuti pe altii, trebuie mai intai sa te ajuti pe tine. Exemplul personal ii poate ajuta pe oamenii mai mult decat ii poti ajuta in mod direct. Asta in cazul in care vor sa faca asta. Fiecare om e unic!
Mi se reproseaza din cand in cand ca nu vad ca oamenii sunt nefericiti. De ce ar trebui sa vad asta? Sau mai bine zis, cum ar trebui sa ma manifest cand vad ca oamenii sunt asa? Oare oamenii din aceasta categorie se simt mai bine daca eu ii compatimesc, se simt mai bine daca le spun ca da, au dreptate sa se simta ingrozitor, ca intr-adevar viata e grea, ca barbatii "e" niste porci, da, e criza, da...vai..saracul (-a) de tine ce rau o duci? Sau prefera sa auda ca exista ceva bun dincolo de starea asta temporara proasta pe care o simt, sa vada ca exista motive pentru care sa zambeasca, sa afle ca exista o lege a compensatiei care spune ca orice aspect aparent negativ al vietii are si o parte pozitiva, chiar daca pentru moment nu o observi?

Disperarea (part II)

Daca nu va mai amintiti inceputul, puteti da un ochi aici.
Azi am primit continuarea povestii, care nu a putut sa-mi starneasca alta reactie decat aceea de a rade in hohote. Sa exemplific, ca sa intelegeti si voi:
"buna

eu consider ca daca doresti sa ajuti cu adevarat pe cineva nu e neaparat nevoie sa il cunosti...gandeste-te la sinistrati de exemplu.

pe de alta parte cred ca le-ai face bine nu numai mie ci si prietenelor tale facandu-mi cunostinta cu ele prin mess sau prin orice modalitate...

in fond, un prieten in plus nu cred ca e ceva rau...
facand bine altora nu se stie niciodata cand ti se va returna si tie un bine...

toate cele bune"

Va rog sa-mi spuneti ce parere aveti voi despre toata povestea asta. Sunt tare curioasa...
PS. Dupa ce aud parerile voastre o sa postez si ce raspuns i-am trimis...

Update!

Daca mai aveati cumva nevoie de ceva informatii in plus, am gasit descrierea din profilul sau de pe neogen:
"matematician si informatician cu masterat in SUA...MULT MAI IMPORTANT INSA...CE-SI POATE DORI UN OM MAI MULT DECAT STABILITATE INTR-O FAMILIE SOLIDA SI COPII? DACA AI ACEEASI DORINTA, TE ASTEPT CU DRAG...DACA SIMT CA VA MERGE BINE, FAC ORICE SACRIFICIU PT. TINE... PT. NOI...AM SUFLET CALD SI SPER CA SI TU ***FATA VISELOR MELE***"

Ganduri amestecate

Azi n-am o idee clara si bine determinata de "dezbatut".
Ma gandeam sa vorbesc despre seminarul la care am fost in week-end, dar mi-a luat-o altcineva inainte. Desi, cred ca as putea sa adaug ca a fost o experienta de la care am mai invatat cate ceva, am primit o infuzie de energie, am mai cunoscut cativa membrii ai familiei Lyoness, care nu fac altceva decat sa confirme faptul ca cine se aseamana se aduna si ca oamenii deosebiti atrag in jurul lor oameni cel putin la fel de deosebiti ca si ei.
Apoi, vroiam sa vorbesc despre ziua de 8 martie, ziua oficiala a femeilor, de parca ziua femeilor nu e in fiecare zi...Sau stiti voi vreo zi in care noi, femeile, nu dorim sa fim in centrul atentiei, nu dorim sa fim rafatate, dorite si iubite, nu dorim sa primim flori si cadouri? E posibil ca zilele astea de sarbatoare au fost "infiintate" de barbati, ca sa nu-i mai batem la cap in celelalte zile. Daca e asa, cred ca au cam exagerat, probabil din exces de zel (nu pot sa ma plang, femeie fiind, dar cateodata ii compatimesc).

Schimbari

Printre primele lucruri pe care le-am facut azi de dimineata dupa ce am ajuns la birou, pe langa citit mail-ul si deschis programul in care lucrez de obicei, am citit blogul unui prieten, care m-a emotionat.
Si a avut acest efect asupra mea, pentru ca stiu ca are dreptate. Eu nu pot inca sa ma raportez la Lyoness, pentru ca sunt de prea putin timp in aceasta familie. Pot sa spun doar ca ma bucur ca i-am gasit, pentru ca sunt chiar niste oameni speciali.
Se pare ca saptamana asta a fost una care mi-a trezit tot felul de amintiri. M-am limitat la cele placute (apropo, azi in biroul de vis-a-vis este un nou buchet de trandafiri rosii....cred ca oamenii astia au ceva cu mine).
Postarea citata mai sus, mi-a adus aminte de perioada din viata mea in care eram foarte "incrancenata" pe orice. Desi, probabil ca o faceam in mod inconstient. Era pur si simplu un mod de viata care a venit din anturaj. Pe cat de crunt suna, pe atat e de adevarat.
Se spune ca oamenii nu se pot schimba. Eu nu sunt de acord, pentru ca eu am facut-o. Cei care ma cunosc de mai mult de 7 ani, cred ca pot chiar confirma asta (desi sunt destul de putini).
Oamenii pe care i-am intalnit in ultimii ani mi-au aratat un mod de a privi lucrurile pe care nu eram in stare sa-l vad inainte. Mi-au aratat ca oamenii pot fi buni, altruisti, ca pot sa te ajute fara sa ceara nimic in schimb, ca pot fi alaturi de tine si te pot sustine chiar daca nu castiga nimic din asta. Si datorita lor am invatat sa fiu eu si sa-mi placa de mine. E un sentiment asa de placut sa vezi ca poti sa ajuti in loc sa incurci, ca poti sa ierti, in loc sa stai incruntat, ca poti sa iubesti in loc sa urasti, ca poti sa acorzi un sprijin si un sfat la cei care au nevoie si sa nu o faci pentru ca asta iti va aduce un plus de imagine, ci pentru ca asa simti tu ca este bine.
In momentul in care am realizat ca viata este frumoasa si ca depinde doar de mine sa fie asa, am realizat cat am fost de norocoasa sa intalnesc oamenii potriviti la momentul potrivit.
Si culmea e ca, in fiecare moment intalnesc tot astfel de oameni. Pentru cei care citesc si se regasesc, multumesc!

Roses

Tocmai mi-a revenit brusc in minte o dorinta (cred ca de fapt era doar un vis) de pe vremea cand eram in liceu si visam la Fat-Frumos, iubiri perfecte si saruturi furate: sa primesc un buchet mare mare de trandafiri rosii (stiti, cosuletele alea mari cu multi trandafiri in ei).
Azi dimineata, tocmai am revazut un asemenea cosulet, cu multi trandafiri rosii si mi-am adus aminte cat eram de invidioasa pe colegele mele de liceu care primeau la majorat de la "prietenii" lor cate un asemenea buchet. Si cat visam la buchetul ala minunat, care mi se parea cea mai "adevarata" dovada ca "prietenul" tau te iubeste tare de tot si ca isi doreste sa traiti fericiti pana la adanci batraneti.
Si acum vine frustrarea...nu am primit niciodata un asemenea buchet! Si inca mi-l doresc! (poate sa aiba si alta semnificatie acum)

Se ofera cineva voluntar? (da, da, o sa-i transmit mesajul si sotului meu, stati linistiti)