Nici macar nu-mi dau seama daca e titlul corect.
Simt nevoia sa evadez din starea in care sunt, as vrea sa pot sa ies la plimbare prin parc, sa respir aer curat, sa ma joc, sa nu mai stau prinsa la un birou si sa butonez tastatura calculatorului.
Tocmai am verificat prognoza meteo de la Brasov de weekend-ul urmator: ninge incepand de joi. Acuma experimentez 2 stari contradictorii: pe de o parte ma bucur ca ninge, ca o sa fie zapada, poate o sa am timp sa-mi pun din nou schiurile in picioare, etc. si pe de alta parte, parca totusi as prefera sa vina primavara, sa fie soare si frumos (sa fie cel putin cum a fost vremea la seminarul de la Sibiu). Pana atunci probabil ca se mai modifica prognoza de cateva ori.
Sa revin la starea de azi, care are legatura cu oamenii din jurul meu. In jurul meu sunt oamenii nu tocmai fericiti, din diverse motive: loc de munca, relatii personale, etc. Am citit la un moment dat undeva ca, pentru ca sa-i ajuti pe altii, trebuie mai intai sa te ajuti pe tine. Exemplul personal ii poate ajuta pe oamenii mai mult decat ii poti ajuta in mod direct. Asta in cazul in care vor sa faca asta. Fiecare om e unic!
Mi se reproseaza din cand in cand ca nu vad ca oamenii sunt nefericiti. De ce ar trebui sa vad asta? Sau mai bine zis, cum ar trebui sa ma manifest cand vad ca oamenii sunt asa? Oare oamenii din aceasta categorie se simt mai bine daca eu ii compatimesc, se simt mai bine daca le spun ca da, au dreptate sa se simta ingrozitor, ca intr-adevar viata e grea, ca barbatii "e" niste porci, da, e criza, da...vai..saracul (-a) de tine ce rau o duci? Sau prefera sa auda ca exista ceva bun dincolo de starea asta temporara proasta pe care o simt, sa vada ca exista motive pentru care sa zambeasca, sa afle ca exista o lege a compensatiei care spune ca orice aspect aparent negativ al vietii are si o parte pozitiva, chiar daca pentru moment nu o observi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu