Povestea unui week-end prelungit, cu multe lacrimi

Totul a inceput sambata dimineata cu un telefon care ma anunta ca mama celei mai bune prietene (Leti) a surorii mele cele mici a murit in accident de masina in Serbia.
A urmat apelul la bunavointa din partea Politiei de Frontiera Romane, precum si din partea Politiei de Frontiera sarbe, pentru a primi dreptul de a ajunge in Serbia (pasaportul lu' Leti era la mama ei) A reusit, si impreuna cu varul meu primar care si-a luat raspunderea ca o sa o aduca inapoi in tara pana la sfarsitul zilei a ajuns in Serbia. A primit lucrurile mamei care erau in masina, a stat la Politia din Bela Crkva (Biserica Alba)ore in sir, a ajuns pana la Varset, dar nu a primit prea multe raspunsuri la intrebarile ei. Ajunsa acasa: telefon la Consulatul Romaniei in Serbia, cautat o persoana care sa vorbeasca sarbeste dispusa sa vina in Serbia in ziua urmatoare (multumim doamna Silvia), cumparat haine sambata seara la ora 23 in Oravita, aranjat detaliile pentru inmormantare, discutii cu viceprimarul pentru ajutor, etc.
Duminica, o alta zi de stres, cu telefoane la spital de verificare a terminarii autopsiei, si de stabilit ora de ajungere in Serbia. Fiind duminica, am fost sfatuiti sa ramanem in Romania, pentru ca nu aveam nici o sansa sa gasim autoritatile locale pentru a intocmi toate acetele necesare.
Luni am plecat in Serbia (cum nimeni din familia ei nu avea nici masina nici pasaport, am luat masina de la socrii pentru a fi alaturi de Leti). Ne-am oprit la Politia din Bela Crkva, unde am stat cateva ore: Leti a primit toate lucrurile care au fost asupra mamei ei si atat. Noi aveam nevoie de pasaportul mamei, dar nu l-am primit. In schimb, am fost indrumati catre o persoana care ne putea ajuta cu informatii despre ce trebuie sa facem pentru a o aduce pe mama lu' Leti acasa.
Asa am ajuns la Jasenovo, cautandu-l pe Popa Mita (o persoana deosebita, cum rar poti sa gasesti). Domnul Mita are o firma de pompe funebre, fiind o persoana foarte cunoscuta si respectata in zona. Mai mult decat atat, am aflat ca, in baza unui contract pe care il are cu autoritatile din zona, el a fost cel care a trasnportat persoanele decedate in accident pana la spitalul din Varset (in acelasi accident au murit si 2 sarbi, sot si sotie din Kaludgerevo (Calugara)). Impreuna cu domnul Mita am fost pana la Varset, unde am primit actul constator al decesului.
Marti dimineata am aflat ca nu mai era necesar sa merg si eu in Serbia, deoarece intre timp a ajuns fratele lu' Leti (Vasi) din Portugalia cu masina si mergea el. Doar ca, lucrurile nu au fost chiar asa, Vasi neavand carte verde nu a fost acceptat la vama sarba, motiv pentru care ne-am urcat din nou la mine in masina si am pleca iar in Serbia, dar destul de tarziu (in jur de ora 13:00). Prima misiune pentru ziua de marti era sa mergem la Primaria din Calugara sa primim certificatul de deces. Doar ca, lucrurile nu puteau fi chiar asa de simple. Functionarul (e unul singur) de la primaria din Calugara (e sat) plecase, asa ca a trebuit sa-l cautam. Cu bunavointa oamenilor din Primaria de la Bela Crkva am aflat ca functionarul e in alta localitate, dar ca ne asteapta. Am ajuns acolo, unde am primit actele necesare (in sfasrsit). A doua misiune era recuperarea Pasaportului de la Politie. Doar ca, fiul de doar 20 ani al comandatului Politiei din zona era inmormantat in acea zi, si evidnet toata Politia era la inmormantare. Dupa indelungi discutii cu D-l Mita si cu Consulatul Romaniei in Serbia, am hotarat ca nu mai avem ce face acolo in ziua respectiva si ca cel mai bun lucru e sa ne intaorcem acasa, cu promisiunea ca miercuri dimineata la ora 7:30 (ora Serbiei) suntem prezenti la biroul d-lui Mita.
Miercuri, ajunsi cu 10 minute mai devreme, am inceput ceea ce avea sa fie cea mai lunga zi. Am fost la Politie, am obtinut Pasaportul, am fost la Judecatorie, am mai obtinut ceva acte si am plecat spre Consulatul Roman de la Varset. Ajunsi acolo, am constatat ca nu aveam "apostila" pe unul din acte, asa ca am fost trimisi la Judecatoria din Bela Crkva pentru a obitne acea stampila. Urcat in masina, mers la Judecatorie (in jur de 30km dus)pus stampila pe document (pe o copie a lui, de fapt), intors la Consulat. La Consulat: surpriza! Stampila era un normala, nu era "apostila"...deci...intors din nou la Judecatoria din Bela Crkva. Cu apostila pe document, inapoi la Consulat. Dupa o lunga asteptare primim actele necesare, d-l Mita primeste viza pentru Romania si plecam mai departe. Ajungem la morga spitalului, unde baiatul d-lui Mita, Draghi, deja facuse toate aranjamentele necesare cu cateva ora inainte, asa ca, incarcam masina cu sicriul si pornim spre Romania. Ajunsi in vama sarba, stam mai bine de jumatate de ora pentru ca ni se spune ca nu toate actele sunt si in limba sarba. intr timp se rezolva tot si mergem spre granita romana. Sarim peste partea in care a trebuit sa dam inapoi cateva sute bune de metri printre parapet si stalpi pentru a ajunge in fata si a ocoli zecile de masini care asteptau sa intre in tara, sarim si peste nesimtirea unora care au considerat ca ei sunt mai importanti decat orice altceva...si ajungem la vama romana. O verificare scurta de documente, totul ok...am ajuns in Romania!!!
Am ajuns acasa dupa 12 ore si jumatate de alergat prin Serbia, dar cu un "Doamne ajuta ca s-a terminat tot!!" pe buzele tuturor.
Aseara pe la 11 si ceva am ajuns si eu inapoi acasa in Timisoara...
Concluzia e ca se gasesc oameni de omenie peste tot, atunci cand ai nevoie de ei. Multumim Silvia, Mita, Draghi, fara de care nu am fi reusit sa facem tot ce am facut. Acum Leti e impacata ca mama ei e acasa, chiar daca doar pana vineri....dupa aia va fi doar in sufletul celor care au cunoscut-o.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!