Gusturile copilariei

Azi m-am trezit cu pofta de lipie (un fel de paine, dar fara drojdie, facuta doar din faina, apa si sare, coapta de bunica pe plita cuptorului cu lemne). Lipie i se spune la noi in Banat si nu are nici o legatura cu lipia turceasca de la shaorma pe care o stie toata lumea acum.
Si cum faina aveam, si apa si sare, m-am pus sa fac lipie. Cum nu am decat aragaz in garsoniera din Bucuresti, si nu cuptor cu lemne, am improvizat. De fapt, am gasit un disc de pus pe flacara de la aragaz (presupun ca proprietara apartamentului il folosea la copt vinete, ardei, etc...si nu la facut lipie) si uite asa mi-am creat plita de cuptor.
In timp ce scriu, lipiile mele (au iesit 3) sunt gata coapte, invelite intr-un prosop alb, cica "la intors" (sau asa ceva spunea bunica) si ma asteapta sa le savurez.
Pentru mine, cea mai extraordinara combinatie e de lipie cu branza (neaparat de oaie si neaparat sarata). Si exact asta o sa fac: o sa mananc lipie cu branza, ca la mama (si/sau bunica) acasa. Yammi!!!