Azi e ultima zi in care muncesc pentru altii. E un sentiment ciudat. In primul rand, sunt un pic stresata, si am o stare din aia de frica: frica de necunoscut. Nu stiu ce voi face maine. E ciudat sa te trezesti dintr-o data ca nu-ti mai organizeaza nimeni viata si ca trebuie sa faci tu singur acest lucru. Sa actionezi asa cum crezi tu, sa iei propriile decizii, sa faci totul asa cum consideri TU de cuviinta.
Totusi, de cand ma stiu am facut ce am vrut eu si cum am vrut. Mama a fost omul care m-a invatat sa gandesc singura, sa ma descurc singura, sa fiu independenta si sa stiu ca de fiecare data cand imi este greu si aparent nu exista nici o solutie, "totul o sa fie bine" si "totul se va rezolva, nu-ti fa probleme". Aseara, cand mi-am facut in sfarsit curaj sa-i spun decizia pe care am luat-o, a facut o pauza destul de lunga, apoi a spus ca nu stie ce sa zica, dar ca, daca asa consider eu ca e bine, asa sa fac. O iubesc pe mama! Ea stie ca doza mea de "nebunie" are de cele mai multe ori efecte pozitive, chiar daca pe ea o scoate cateodata din sarite.
Scriind tot ce am scris pana acum, m-a facut sa imi dispara starea de frica...pe care am inlocuit-o cu o doza de optimism si entuziasm: totusi, voi face tot ceea ce-mi doresc! Si atunci cand voi avea perioade mai "grele", am un sot care ma sustine in toate nebuniile pe care vreau sa le fac, am o familie extraordinara si am prieteni dragi care sa fie alaturi de mine. Nu cred ca am nevoie de mai mult.
Onward!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu